Categorie: Actual

premiati romania concursAdolescenții români au participat la concursul „European Award for Best Content For Kids", organizat de Comisia Europeană pentru a marca Ziua pentru un internet mai sigur, sărbătorită pe 11 februarie în peste 100 de țări din întreaga lume.

Competiția are scopul de a promova conținutului web de calitate, dedicat în special copiilor între 4 și 12 ani, și încurajarea producerii de conținut nou care să le ofere celor mici oportunități de învățare, distracție și creativitate. Concursul s-a desfășurat în 2013 și a reunit participanți din 26 de țări.

Organizatorii au ales dintre 1100 de site-uri web europene dedicate copiilor, împărțite în patru categorii, în funcție de participanţi: Adulți non-profesioniști, Adulți profesioniști, Tineri sau echipe de tineri şi Clase sau grupuri de elevi. Fiecare categorie a avut câte trei câștigători.

Miercuri, Comisia Europeană a acordat premiile.

O echipă de elevi români, care realizează blogul Little Einsteins, dedicat copiiilor între 11 și 18 ani, a câștigat premiul al doilea la categoria Clase sau grupuri de elevi.
Blogul, intrat în concurs cu numele Economic Star (adresa lui este economicstar.blogspot.ro), a fost înființat la inițiativa a patru adolescenți de 17 ani care și-au propus să demonstreze că internetul poate fi folosit și în scop educativ.
„Plecând de la ideea că cititul joacă un rol important în dezvoltarea elevilor, vrem să demonstrăm că cititul de pe dispozitive electronice le oferă elevilor la fel de multe beneficii și experienţe precum cărţile tipărite", au scris adolescenții români în texul de prezentare postat pe site-ul competiţiei.

Blogul conține articole despre cărți, jocuri, filme, sănătate, tehnologie, educație și are o secțiune special dedicată adolescenților.

Premiul întâi la această categorie a fost câştigat de o echipă de elevi polonezi din clasele primare, care au realizat, cu ajutorul unei profesoaore, un videoblog despre limba poloneză.

Mai multe aici

Back To Top