Pentru ca în timpul Sfintelor Sărbători de Paști și în perioada premergătoare acestora să fiți feriți de evenimente neplăcute, polițiștii vă recomandă să adoptați un minim de reguli de autoprotecție:
La cumpărături:
Evitaţi să aveţi asupra dumneavoastră sume mari de bani, în numerar;
Când achitaţi cumpărăturile, nu scoateţi toată suma de bani, ci numai necesarul plăţii contravalorii acestora;
Atunci când efectuați plata cu cardul, tastați codul PIN cu discreție, pentru a nu fi observat de cei din jur;
Furturile din buzunare și genți se comit în special în locurile aglomerate. Dacă sunteţi împins în astfel de locuri, verificaţi-vă imediat buzunarul cu bani sau geanta, pentru a fi siguri că nu sunteţi victima unei înscenări a unui hoţ;
La întoarcerea spre casă, evitați deplasarea prin zone puțin circulate sau întunecate.
În cazul în care plecaţi de la domiciliu:
Încercaţi să creaţi aparenţa că se află cineva în locuinţă, prin diverse metode:
Instalarea unor dispozitive de aprindere şi stingere automată a luminilor în locuinţă;
Ridicarea frecventă a corespondenţei, de către un vecin sau o persoană de încredere;
Dacă plecaţi pentru o perioadă scurtă, puteţi aprinde luminile, radioul sau televizorul;
Rugaţi un vecin sau o persoană de încredere să vă supravegheze locuinţa;
Încuiaţi toate uşile şi geamurile, chiar şi atunci când plecaţi pentru câteva minute;
Nu depozitaţi la vedere (la uşă, pe balcon, la poartă) ambalajele bunurilor cu o valoare ridicată, deoarece pot atrage atenţia spărgătorilor de locuinţe;
Notați seriile de identificare ale acestor bunuri, deoarece astfel puteți ajuta la identificarea acestora, în eventualitatea în care sunt furate;
Obiectele de valoare mare trebuie protejate prin mijloace tehnice;
Evitați să vă anunțați plecarea de acasă, prin postări pe site-urile de socializare;
Pregătirile pentru deplasare trebuie să fie făcute cât mai discret.
Pe durata sejurului:
Nu vă lăsaţi bagajele nesupravegheate în gară, în parcare ori la hotel;
Evitaţi taxiurile fără însemne de firmă sau fără aparate de taxare;
Banii şi bunurile de valoare pe care nu le aveţi asupra dumneavoastră trebuie păstrate în seiful hotelului;
Nu permiteţi accesul în camera dumneavoastră de hotel unor persoane necunoscute sau persoanelor cunoscute ocazional.
Dacă un străin soseşte la uşa dumneavoastră:
Uneori, prin modul de a se comporta și de a se îmbrăca, infractorii creează aparența că sunt angajați ai unor firme (persoane care livrează colete, angajaţi ai unor furnizori de servicii, persoane care colectează în scopuri caritabile etc.), aşa că fiţi vigilenţi;
Nu permiteţi străinilor să intre în casă pentru a folosi telefonul, toaleta, sau pentru a le oferi ceva;
Dacă sunteţi singur în casă, nu lăsaţi să se afle acest lucru;
Atunci când este neapărat nevoie ca un străin să intre în locuinţa dumneavoastră, chemaţi un vecin sau o rudă să vă însoţească.
Siguranţa autoturismului:
Atunci când opriţi, fie şi pentru un scurt popas, nu lăsaţi cheile în contact şi asiguraţi-vă că aţi închis portierele şi geamurile;
Obiectele de valoare lăsate la vedere în maşină (genţi, poşete, telefoane mobile, laptopuri, camere video, pungi de cadouri) pot fi tentante pentru hoţi;
Parcaţi-vă autoturismul într-un spaţiu bine iluminat sau păzit, închideţi geamurile şi asiguraţi-vă că l-aţi încuiat;
Depozitaţi cumpărăturile în portbagaj şi nu lăsaţi niciodată în autoturism bani, actele maşinii sau alte documente importante.
În noaptea de Înviere:
Alegeţi drumurile intens circulate, iluminate şi evitaţi zonele în construcţie, parcurile pustii şi străzile lăturalnice;
Deplasaţi-vă în grup şi nu răspundeţi provocărilor altor persoane;
Fiți circumspecți când sunteți abordați de persoane necunoscute.
Pentru orice infracţiune la care sunteţi martor sau victimă, apelaţi numărul unic de urgenţă 112!