Améliorer activement la puissance masculine et n est pas seulement appelé cialis 10mg prix. La qualité européenne actuelle est peu coûteuse.

Categorie: Actual

autobuze ploiestiÎncepând de luni, 28 aprilie, traficul auto pe Șoseaua Nordului va fi restricționat parțial între strada Rapsodiei și intersecția McDonald Nord.

Măsura a fost luată având în vedere lucrările de modernizare la calea de rulare a tramvaiului care au loc în această zonă. Pe tronsonul menționat vor fi scoase șinele de tramvai și se va lucra în condiții de trafic restricționat parțial, urmând ca echipaje ale Poliției Rutiere Ploiești să dirijeze circulația auto.

Tot luni, 28 aprilie, traseele 5, 28, 36, 44 barat, 106 și 104 vor circula deviat în intervalul orar 19.00 - 23.00, ca urmare a desfășurării meciului de fotbal de pe stadionul Ilie Oană. Iată modificările:

Traseul 5: Sp. Județean – Cart. M. Bravu

- pe sensul Sp. Județean – Cart. Mihai Bravu, traseu normal până pe str. Ștefan Greceanu, după care va parcurge străzile: N. Bălcescu, Dr. Bagdazar, Buna Vestire, Mircea cel Bătrân, Grădinari, stg. Chimiei.
- pe sensul Cart. Mihai Bravu – Sp Județean, va parcurge străzile: Chimiei, Grădinari, Mircea cel Bătrân, Buna Vestire, Avram Iancu, M. Bravu, după care va urma ruta normală.

Traseele 28, 36, 44 barat, 106 și 104: Centru – UZTEL

- pe sensul Centru – UZTEL se vor parcurge străzile: M. Bravu, N. Bălcescu, Dr. Bagdazar, Buna Vestire, Mircea cel Bătrân, Grădinari, Mihai Bravu, după care vor urma ruta normală.
- pe sensul UZTEL – Centru, traseu normal până în stația FERO, după care se vor parcurge străzile: Grădinari, Mircea cel Bătrân, Buna Vestire, Avram Iancu, M. Bravu.

Mijloacele de transport public vor efectua, pe porțiunea deviată, toate stațiile întâlnite în parcurs. Intervalul de deviere a circulației mai poate suferi modificări în funcție de indicațiile echipelor rutiere.

Back To Top