Categorie: Actual

urna specialaSolicitările pentru urna specială vor fi primite numai în ziua de sâmbătă, 24 mai şi însoţite de un document justificativ (act medical). Spitalele şi instituţiile de ocrotire socială pot solicita urna mobilă la cea mai apropiată secţie de votare.

Alegătorii care îşi exercită dreptul de vot prin intermediul urnei speciale sunt înscrişi în lista electorală suplimentară, fiind radiaţi, dacă este cazul, din copia de pe lista electorală permanentă sau specială existentă la secţia de votare.

Urna specială se utilizează numai la secţiile de votare din ţară. Secţiile de votare din străinătate nu vor avea sau utiliza urne mobile, potrivit BEC.

Deţinuţii în baza unui mandat de arestare preventivă sau care sunt în executarea unei pedepse privative de libertate, dar nu li s-a interzis exercitarea drepturilor electorale votează prin intermediul urnei speciale. Potrivit BEC, directorii penitenciarelor sau ai locurilor de deţinere sunt obligaţi să aducă la cunoştinţa persoanelor deţinute faptul că pot vota prin intermediul urnei speciale, cu suficient timp înaintea de ziua de referinţă.

Directorii penitenciarelor în a căror custodie se află mai mult de 400 de persoane private de libertate, cu drept de vot, pot defalca şi depune cererile de votare prin intermediul urnei speciale la mai multe secţii de votare din proximitatea penitenciarelor, stabilite prin decizie a BEJ sau a biroului electoral al sectorului, informează BEC.

În ziua votării, directorul penitenciarului sau al locului de deţinere, după caz, permite accesul echipei biroului electoral al secţiei de votare care se deplasează cu urna specială şi cu o ştampilă cu menţiunea "VOTAT", buletine de vot şi timbre autocolante necesare pentru a se efectua votarea, în spaţiul anume amenajat pentru votare, care trebuie să beneficieze de dotări minime pentru asigurarea secretului votului. Deţinuţii pot vota numai în baza unui act sau document de identitate valabil. În acest sens, directorul penitenciarului sau al locului de detenţie, după caz, îi eliberează temporar, numai pentru exercitarea dreptului de vot, actul sau documentul de identitate valabil aflat în dosarul individual. Aceste prevederi se aplică în mod corespunzător şi persoanelor reţinute.

Cu urna specială votează şi persoanele netransportabile din motive de boală sau invaliditate.

Pentru alegătorii netransportabili, preşedintele biroului electoral al secţiei de votare poate aproba, la cererea scrisă a acestora, ca o echipă formată din cel puţin doi membri ai biroului electoral să se deplaseze cu o urnă specială, ştampilă şi buletine de vot la adresa unde se află persoana în cauză, potrivit BEC.

Preşedintele biroului electoral al secţiei de votare poate aproba, la cererea scrisă a acestora, depusă cel târziu în preziua alegerilor, însoţită de copii ale unor acte medicale sau alte acte oficiale din care să rezulte că persoanele respective sunt netransportabile, ca o echipă formată din cel puţin doi membri ai biroului electoral să se deplaseze cu o urnă specială şi cu materialul necesar votării — ştampilă cu menţiunea "VOTAT" şi buletine de vot — la locul unde se află alegătorul, pentru a se efectua votarea.

Alegătorii netransportabili care în ziua alegerii sunt internaţi în spitale, azile/cămine de bătrâni şi care nu au domiciliul în localitatea în care se află sediul acestora vor înainta cererea de a vota prin intermediul urnei speciale, însoţită de copii după actele medicale, cel mai târziu în preziua alegerilor, la cea mai apropiată secţie de votare de sediul spitalului sau căminului/azilului.

În situaţia în care spitalul/azilul/căminul de bătrâni nu se află în raza teritorială arondată secţiei de votare unde sunt înscrişi în copia de pe lista electorală permanentă, alegătorii netransportabili din cauză de boală sau invaliditate care au domiciliul în localitatea respectivă vor înainta cererea de a vota prin intermediul urnei speciale, însoţită de copii de pe actele medicale sau alte acte oficiale din care să rezulte că sunt netransportabili, la cea mai apropiată secţie de votare de sediul spitalului/azilului/căminului de bătrâni.

De asemenea, alegătorii netransportabili din cauză de boală sau invaliditate care în ziua de referinţă sunt internaţi în spitale şi care au domiciliul în localitatea în care se află sediul acestora vor înainta cererea de a vota prin intermediul urnei speciale, însoţită de copii ale actelor medicale, cel mai târziu în preziua alegerilor, la secţia de votare unde sunt înscrişi în copia de pe lista electorală permanentă potrivit domiciliului.

BEC precizează că, potrivit prevederilor Legii 33/2007, urna specială se poate deplasa numai în raza teritorială arondată la respectiva secţie de votare.

ALEGERI EUROPARLAMENTARE 2014: Deplasarea urnei speciale se face de o echipă formată din cel puţin doi membri ai biroului electoral al secţiei de votare, însoţită de pază asigurată de reprezentanţi ai Ministerului Afacerilor Interne.

Reprezentanţii secţiilor de votare vor fi prezenţi la secţii duminică, de la ora 06.00, iar uşile secţiilor vor fi deschise pentru alegători de la ora 07.00 până la ora 21.00.

Back To Top