Categorie: Actual

urna mobilaVot, duminică, și în penitenciarele din Prahova. Atât la Ploiești cât și la Târgșor, peste jumătate dintre deținuții cu drept de vot au dorit să își exprime opinia politică privind viitorii europarlamentari.

La Penitenciarul din Ploiești, urna mobilă a fost solicitată pentru 514 de persoane private de libertate, dintre cei 739 de deținuți, din care 687 cu drept de vot, ne-a precizat Teodor Ioniță, purtătorul de cuvânt al instituției.

La Târgșor, aproximativ 400 de persoane private de libertate și-au exprimat votul, dintre cele 718 femei din care 630 cu drept de vot, ne-a precizat Ioana Luca, purtătorul de cuvânt al Penitenciarului de Femei din localitate.

La nivel național, urna mobilă a fost solicitată și pentru persoanele aflat în arest preventiv. Șeful Poliţiei Române, Petre Tobă, a declarat, sâmbătă că, până în prezent, 805 din cele 1.117 de persoane aflate în arest preventiv, precum şi 34 din cele 226 aflate în arest la domiciliu, au solicitat urna mobilă pentru alegerile care vor fi organizate duminică, titrează Agerpres.

În Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă al IJP Prahova se află încarceraţi 34 de arestaţi preventiv, toţi cu drept de vot,potrivit Inspectoratului Județean de Poliție Prahova. Dintre aceştia, 28 şi-au exprimat intenția de a vota.

În același timp, din 19 arestaţi la domiciliu, în Prahova, patru au solicitat urna mobilă pentru alegerile europarlamentare.

Back To Top