Categorie: Actual

angiografDe doi ani, Ministerul Sănătății nu a mai investit niciun ban în dotarea cu aparatură a Spitalului Județean de Urgență Ploiești. Cel puțin asta susține managerul unității medicale care, în ultima perioadă, a realizat mai multe demersuri pentru aparatură de înaltă performanță în vederea dotării la zi a spitalului.

În Spitalul Județean de Urgență Ploiești ar fi nevoie de dotări mai ales pentru Terapie Intensivă și Unitatea de Primire Urgențe.

„Săptămâna trecută, am dus la Ministerul Sănătății, fundamentări pentru necesarul de echipamente de înaltă performanță la nivelul spitalului, pentru pentru care considerăm că ne pot ajuta, și pentru a solicita sprijinul MS pentru această aparatură prin varii programe pe fonduri europene sau prin diverse proiecte pe care le vor derula. Am prezentat deja miniștrilor secretari de stat (n.r. - Dorel Săndesc și Alin Iulian Țucmeanu) o fundamentare-solicitare pentru șase ventilatoare și două aparate de anestezie pentru Terapia Intensivă (n.r. - valoarea unui ventilator se ridică la 30.000 de euro). Există posibilitatea să le putem avea la începutul anului viitor", a declarat dr. Alexandru Băloi, managerul Spitalului Județean de Urgență Ploiești, luni, în cadrul unei conferințe de presă.

În perioada următoare, demersurile pentru aparatură vor continua, urmând a fi întocmite fundamentările pentru dotările necesare secțiilor spitalului: un tomograf, un al doilea angiograf, un ecograf și un aparat RMN.

„Am cerut fundamentarea de pe secții pentru încă o serie de alte echipamente extrem de folositoare în spital. Avem nevoie de un tomograf care, în opinia noastră să fie dedicat exclusiv activității din UPU, un al doilea angiograf, având o mare cazuistică ce ar putea fi investigată și tratată cu ajutorul unui astfel de aparat, la Cardiologie prin Cardiologia intervențională, secția de Neurochirurgie, Chirurgie vasculară. Mai mult, un angiograf ar fi extrem de util în contextul nominalizării noastre, din trimestru IV, ca spital eligibil pentru derularea Programului de diagnosticare și tratare a infarctului miocardic acut. Pentru derularea în bune condiții a acestui program și pentru a putea să rezolvăm operativ toți pacienții care se vor adresa cu această patologie spitalului nostru, este nevoie de două angiografe", a mai adăugat dr. Băloi.
De asemenea, în Spitalul Județean Ploiești mai este nevoie de încă un ecograf. „Vom fundamenta către MS și vom cere sprijin în vederea achiziționării a încă unui ecograf care să deservească UPU, pentru că cele trei ecografe care funcționează la nivelul spitalului, fiecare deservind un anumit domeniu de asistență medicală – ambulator, secțiile spitalului și UPU – sunt foarte mult solicitate", a mai explicat managerul SJU.
„Voi fundamenta către MS și achiziționarea, cu o cofinanțare din partea autorității locale, a unui aparat de Rezonanță Magnetică Nucleară, de care orice secție, medicală sau chirurgicală, are nevoie pentru patologiile care necesită investigație RMN. Uitându-mă în lista secțiilor și numărul pacienților care au avut nevoie de această investigație, se remarcă maximă adresabilitate pentru RMN la secțiile de Neurochirurgie, Neurologie, Ortopedie, ORL, apoi, descrescător, toate celelalte departamente", a mai precizat dr. Băloi.

De săptămâna trecută, la SJU Ploiești funcționează o linie de videoendocopie cu cameră full HD, care permite atât diagnosticarea anumitor afecțiuni, cât și posibilitatea unor intervenții curative, în special la nivelul tractului digestiv superior. Valoarea dotării se ridică la 350.000 de lei și a fost prevăzută în lista de investiții a Consiliului Județean Prahova.

Back To Top