Ordinul de grațiere din partea președintelui României a fost emis marți, 3 iunie. Motivul grațierii de femeii închise la Penitenciarul de Femei Târgșor, din Prahova, a fost unul umanitar.
Angela Lican este mamă a cinci copii, cel de al şaselea decedând la vârsta de 5 luni, în timpul în care femeia era încarcerată. Niciunul dintre copii nu frecventează școala, iar familia are o situație materială precară, singurele venituri fiind alocațiile copiilor și ajutorul social.
Femeia a ajuns după gratii condamnată pentru furt calificat, iar la data grațierii mai avea de executat un rest de pedeapsă de doi ani și șase luni pentru fapta sa, titrează Mediafax.
„În acest moment, nu există, la Penitenciarul Târgșor, nicio informare privind grațierea. Totuși, procedura care trebuie urmată în acest caz mai poate dura câteva zile, pentru că presupune mai multe etape: publicarea Ordinului de grațiere în Monitorul Oficial, apoi emiterea de către Instanța de judecată a unei decizii prin care se dispune punerea imediată în libertate a persoanei grațiate și executarea dispoziției instanței. Nu vă pot preciza cât durează această procedură, dar imediat ce vom primi dispoziția, vom aplica prevederile ei”, n-a declarat Ioana Luca, purtător de cuvânt al Penitenciarului de Femei Târgșor, Prahova.