Categorie: Actual

Gheorghe-IalomitianuCamera Deputaţilor a respins, luni, proiectul de lege al PDL care prevedea şi reducerea CAS cu 5%, după ce reprezentanţii PDL şi PNL au susţinut că astfel se vor crea mai multe locuri de muncă, iar cei ai PSD au arătat că este un proiect populist şi nu este însoţit de o analiză de impact.

Deputatul PDL Gheorghe Ialomiţianu, fost ministru al Finanţelor, a arătat că proiectul conţine măsuri pentru crearea de locuri de muncă, printre acestea şi reducerea CAS cu 5 puncte procentuale, iar, în schimb, propune taxarea cu 30% a veniturilor depistate de ANAF că ar fi obţinute în urma evaziunii fiscale.

În replică, deputatul PSD Viorel Ştefan a spus că iniţiatorii vin cu măsuri populiste în materie fiscală, iar proiectul nu este însoţit de o fişă fiscală care să analizeze impactul reducerii CAS, cum cere legea responsabilităţii fiscale.

Acest lucru a stârnit protestele deputaţilor PDL şi PNL, care au arătat că şi premierul Victor Ponta a susţinut reducerea CAS cu 5 puncte procentuale.

Camera Deputaţilor este for decizional cu acest proiect.

Contribuţiile de asigurări sociale vor fi reduse la angajator cu cinci puncte procentuale, dar de la 1 octombrie, cu un impact bugetar de 850 milioane lei, fără majorarea deficitului bugetar, a anunţat premierul Victor Ponta, precizând însă că măsura nu are acordul FMI, ci este asumată de Guvern.

El a precizat că măsura va fi introdusă printr-un proiect de lege pe care Guvernul îl va trimite în această săptămână Parlamentului şi reprezintă o decizie pe care Guvernul şi-o asumă.

Întrebat însă dacă reducerea CAS din octombrie are acordul FMI, după ce deegația Fondului nu a fost de acord cu aplicarea acestei propuneri de la 1 iulie, premierul a răspuns că nu există nici acord, nici dezacord, deoarece Fondul solicită doar respectarea ţintelor macroeconomice, iar când au fost tăiate salariile şi pensiile nu a existat nici atunci un acord al Fondului.

El a asigurat că impactul reducerii CAS din octombrie va fi acoperit strict din încasări bugetare.

Mai multe AICI

 

Back To Top