Senatorii au adoptat tăcit egalizarea vârstei de pensionare la 65 de ani, informeaza Digi 24. Masura are nevoie si de votul deputatilor Camera Deputaților fiind forul decizional.
Documentul a fost avizat de Guvern la sfarsitul anului trecut si prevede egalizarea vârstei de pensionare pentru femei și bărbați, din 2035. Astfel, gradual, vârsta standard de pensionare va crește, în raport cu data nașterii. E o obligație europeană, și-a argumentat Executivul măsura.
Articolul 53, alineatul 1 din Legea 263/2010 privind sistemul unitar de pensii a fost modificat, iar în noua formă are următoarea formulare: "Vârsta standard de pensionare este de 65 de ani, atât pentru femei, cât şi pentru bărbaţi. Atingerea acestei vârste se realizează prin creşterea vârstelor standard de pensionare, conform eşalonării prevăzute în anexa nr. 5".
Prima etapă de creştere a vârstei de retragere din câmpul muncii se va încheia în ianuarie 2015, când aceasta va creşte de la 59 la 60 de ani în cazul femeilor şi de la 64 la 65 de ani pentru bărbaţi. Până în anul 2030, vârsta de pensionare va creşte doar pentru femei, de la 60 la 63 de ani. Peste alţi cinci ani, şi femeile se vor pensiona tot la 65 de ani.
În paralel, va creşte şi durata stagiului de cotizare la 35 de ani pentru ambele sexe, însă egalizarea va fi definitivată în 2030.
În expunerea de motive a legii se arată că modificarea a fost impusă de îmbătrânirea populaţiei şi ameninţarea subsecventă pe care o aduce aceasta la sustenabilitatea sistemului de pensii. De altfel, creşterea vârstei de pensionare este menţionată printre cerinţele pe care le are Comisia Europeană pentru ca sistemul de pensii să rămână stabil.
"Egalizarea vârstei standard de pensionare între femei şi bărbaţi va asigura viabilitatea pe termen lung a unui sistem adecvat de protecţie socială. În paralele este necesară atragerea şi menţinerea pe piaţa forţei de muncă a lucrătorilor în vârstă, depăşind actualele tipare de pensionare, în concordanţă cu creşterea speranţei de viaţă precum şi examinarea nivelului de adecvare a pensiilor în vederea prevedenirii sărăciei persoanelor de vârstă înaintată."