Améliorer activement la puissance masculine et n est pas seulement appelé cialis 10mg prix. La qualité européenne actuelle est peu coûteuse.

Categorie: Actual

monica iacob ridziÎnalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ICCJ) a redactat motivarea deciziei prin care Monica Iacob Ridzi a fost condamnată la cinci ani de închisoare cu executare pentru fapte de corupţie, în dosarul manifestărilor organizate în 2009 de Ziua Naţională a Tineretului.

În motivare, judecătorii arată că „analizarea gravităţii concrete a faptelor, influenţată de mobilul şi scopul acestora, în procesul de individualizare judiciară a pedepselor ce vor fi aplicate în cazul infracţiunilor săvârşite în speţă generează, în consecinţă, gradualizarea pedepselor ce se vor aplica în cauză".

Instanţa subliniază că Ridzi a dispus plata a peste 2,7 milioane de lei din bugetul Ministerului Tineretului şi Sportului (MTS) pe care îl conducea, pentru prestaţii neefectuate sau supraevaluate.

„Înalta Curte reţine că acţiunile infracţionale comise în speţă de totalitatea inculpaţilor nominalizaţi trimişi în judecată şi, în primul rând, participarea la simularea derulării unei proceduri de achiziţie, la divizarea achiziţiei în trei contracte şi la recepţionarea fictivă a prestaţiilor, acţiuni ce au avut drept rezultate crearea instrumentelor comerciale (...) şi a actelor justificative care au permis inculpatei Iacob-Ridzi Monica-Maria să dispună plata din bugetul MTS către firme a sumei de 2.737.743,35 lei, pentru prestaţii neefectuate sau supraevaluate, iar societăţilor comerciale Artisan Consulting şi Compania de Publicitate Mark să obţină în acelaşi cuantum avantaje materiale şi care întrunesc în drept elementele constitutive ale infracţiunii de abuz în serviciu contra intereselor publice în formă calificată dacă funcţionarul public a obţinut pentru altul un avantaj patrimonial", se arată în motivare.

Judecătorii mai spun că faptele incriminate în dosar au fost săvârşite „printr-un mecanism extrem de insidios, în care au primat activităţile fostului ministru, inculpata Iacob-Ridzi Monica-Maria, constând în antrenarea celorlalţi inculpaţi la săvârşirea, în calitate de coautori sau complici, a infracţiunilor menţionate ce desemnează o altă formă de manifestare a comportamentului său abuziv care, în contextul funcţiei deţinute, imprimă faptelor sale o gravitate deosebită".

Totodată, arată magistraţii, referitor la participaţia Ioanei Elena Vârsta - fost consilier al Monicăi Ridzi -, se are în vedere că activităţile infracţionale ale acesteia au fost substanţiale şi s-au derulat pe tot traseul faptelor infracţionale consumate în perioada 17 martie - 22 mai 2009, ea fiind cea care a asigurat, în baza unei înţelegeri prealabile cu fostul ministru, punerea în aplicare a planului conceput de aceasta, care a făcut posibilă ascunderea achiziţiei de bunuri în categoria unor servicii şi includerea sub această formă, în contracte datate 22 aprilie 2009, la o valoare aproape triplă faţă de costurile reale ale achiziţiei.

„Cu referire la persoana acestor inculpaţi, Înalta Curte are în vedere că datele personale referitoare la situaţia lor familială şi calificările lor profesionale nu pot înfrânge concluzia categorică a justificării necesităţii dispunerii modalităţii de executare prin privarea efectivă de libertate, în detenţie, în vederea conformării lor în viitor la valorile sociale ocrotite de legea penală şi, în primul rând, la gestionarea în condiţiile legii şi cu bună credinţă a fondurilor bugetare publice", explică judecătorii, în motivare.

Fostul ministru al Tineretului şi Sportului Monica Iacob Ridzi a fost condamnată, în 28 ianuarie, de ICCJ, la cinci ani de închisoare cu executare, pentru abuz în serviciu privind manifestările organizate în 2009 de Ziua Naţională a Tineretului. Decizia nu este definitivă.

Mai multe AICI

 

Back To Top