Categorie: Actual

iccjParchetul General cere Parlamentului actele de la Comisia Nana. Solicitarea a ajuns la Camera Deputaţilor. Ancheta vizează terenul de 300 de hectare din comună cumpărat de Ioana Băsescu, fiica cea mare a preşedintelui Traian Băsescu.

Procurorul şef secţie Camelia Sutiman a cerut conducerii Camerei Deputaţilor să pună la dispoziţie documentele Comisiei Nana, preşedintele Camerei Valeriu Zgonea arătând, miercuri, că toţi membrii BP au fost de acord, dar că solicitarea va fi trimisă înapoi pentru a fi făcută de procurorul general.

Comisia juridică a Camerei Deputaţilor a decis, în 4 iunie, că activitatea Comisiei de anchetă Nana a încetat în momentul în care s-a deschis o procedură judiciară în acest caz, preşedintele comisiei, Bogdan Ciucă, precizând că documentele acesteia sunt puse la dispoziţia organelor în drept.

Comisia de anchetă Nana verifica situaţia în cazul achiziţionării de către Ioana Băsescu, fiica preşedintelui Traian Băsescu, a unui teren în comună Nana.

MEDIAFAX

Back To Top