Categorie: Actual

sturioniÎn prezent, la nivel naţional, există mai multe ferme pentru creşterea sturionilor. În judeţul Prahova, deşi sunt zeci de amenajări piscicole, printre care şi păstrăvării, până în acest an nu au apărut şi fermele pentru sturioni, în principal din cauza costurilor foarte ridicate ale amenajării unei asemenea crescătorii, dar şi din cauza condiţiilor foarte stricte pe care trebuie să le îndeplinească locaţiile pe care se doreşte să se înfiinţeze asemenea ferme.

La Câmpina, se află în stare avansată de obţinere a documentaţiilor de urbanism două societăţi care doresc să înfiinţeze, în apropierea râului Doftana, ferme piscicole pentru creşterea şi procesarea sturionilor, informează ziarul prahova.ro.

Specialiştii consideră că apariţia acestor ferme de creştere a sturionilor, specie aflată pe cale de dispariţie, ar putea salva, dincolo de obţinerea unui profit substanţial, aceşti peşti consideraţi supravieţuitori ai dinozaurilor.

De obicei, creşterea sturionilor se practică pentru obţinerea caviarului, dar şi pentru carne sau chiar şi ornamental, având în vedere imaginea dură pe care o au aceşti peşti.

Back To Top