Categorie: Actual

nicolae banicioiu ministrul sanatatiiMinistrul Sănătății, Nicolae Bănicioiu, a aprobat miercuri un ordin privind criteriile de evaluare a tehnologiilor medicale privind includerea, extinderea indicațiilor, neincluderea sau excluderea medicamentelor în și din lista de medicamente compensate.

Actul normativ mai prevede și denumirile comune internaționale corespunzătoare medicamentelor care se acordă în cadrul programelor naționale de sănătate.

„Aprobarea criteriilor de evaluare este cel mai important pas în continuarea procesului de actualizare a listei de de compensate și gratuite. Această nouă metodologie de evaluare cuprinde criterii de includere în lista, dar și de excludere, conform standardelor și cerințelor europene. De altfel, am aprobat actul normativ după o lună de dezbatere publică, consultări repetate cu reprezentanții producătorilor de medicamente, dar și în acord cu cerințele Comisiei Europene, în concordanță cu metodologii similare din Marea Britanie, Germania, Franța", a declarat ministrul Sănătății, Nicolae Bănicioiu, potrivit Agerpres.
Ministrul Sănătății a mai precizat că această nouă metodologie va permite și actualizarea periodică a listei de compensate și gratuite, în beneficiul pacienților.
Potrivit sursei citate, Ministerul Sănătății a actualizat anul acesta, în luna mai, lista de medicamente gratuite și compensate, după o perioadă de peste șase ani, prin includerea a 17 molecule noi, orfane. În prezent, aproximativ 500 de pacienți care suferă de forme rare ale unor boli precum cancerul, epilepsia, bolile endocrine, leucemia și boli neurologice degenerative beneficiază de tratament cu aceste produse.
Din cele 17 molecule noi, nouă sunt destinate tratamentului afecțiunilor oncologice, se mai arată în comunicat.
Documentul va fi publicat în Monitorul Oficial.

Mai multe AICI

Back To Top