Categorie: Actual

voiculescu suparatDan Voiculescu a fost condamnat vineri la 10 ani de închisoare cu executare, în dosarul privatizării Institutului de Cercetări Alimentare (ICA), a decis Curtea de Apel Bucureşti. Decizia este DEFINITIVĂ și IREVOCABILĂ.

Dan Voiculescu este acuzat de spălare de bani şi de un prejudiciu de 60 milioane euro. O analiză a dosarului ICA şi a sentinţei de condamnare din fond arată că în afacerea ICA, Dan Voiculescu, a intrat în posesia unei proprietăţi evaluate la 60 de milioane de euro pentru care a plătit 100.000 euro, adică de 576 de ori mai puţin, potrivit procurorilor.

Instanţa a decis şi confiscarea proprietăţilor puse sub sechestru şi aflate pe numele lui Dan Voiculescu şi a celorlalţi inculpaţi. A fost instituit sechestru şi pe sediul Antenei 3. Acţiunile deţinute de Dan Voiculescu la ICA şi donate fiicelor lui vor fi confiscate. Totodată, instanţa a mai decis şi confiscarea specială a 3,5 milioane de dolari de la Dan Voiculescu şi confiscarea extinsă din conturile sale şi de la firmele la care este acţionar, inclsuiv offshore-urile dinj afara ţării. De întreaga procedură de recuperare a prejudiciului şi de sechestru se ocupă DNA, sub conducerea Laurei Codruţa Kovesi.

Sentinţele anunţate personal de judecătoarea Camelia Bogdan sunt următoarele:

Dan Voiculescu: 10 ani de închisoare cu executare pentru spălare de bani
Corneliu Popa: 8 ani de închisoare cu executare
Jen Cătălin Sandu: 6 ani de închisoare cu executare
Gheorghe Mencinicopschi: 8 ani de închisoare cu executare
Sorin Pantiş: 7 ani de închisoare cu executare
Vlad Nicolae Săvulescu: 6 ani de închisoare cu executare
Constantin Baciu: 4 ani de închisoare cu suspendare
Alexandru Petre: 3 ani de închisoare cu suspendare
Grigore Marinescu: 3 ani de închisoare cu suspendare
Flavius Adrian Pop: 5 ani de închisoare cu executare
Vica Ene (fostă Udrea): 3 ani de închisoare cu suspendare
Gheorghe Sin: 4 ani de închisoare cu suspendare

În primă instanță Tribunalul București a dat următoarele condamnări:

Dan Voiculescu – 5 ani de închisoare şi interzicerea unor drepturi civile timp de trei ani după exacutarea pedepsei. Instanţa l-a obligat pe Dan Voiculescu să plătească aproape 6 miliarde lei vechi, reprezentând contravaloarea a peste 18 milioane de acţiuni de la ICA, donate de liderul conservator fiicei sale Camelia Voiculescu. Instanţa a decis şi confiscarea proprietăţilor puse sub sechestru şi aflate pe numele lui Dan Voiculescu şi a celorlalţi inculpaţi. De asemenea, Dan Voiculescu şi ceilalţi inculpaţi au fost obligaţi să plătească în solidar suma de 60.482.613 euro, prejudiciul adus Ministerului Agriculturii.

Celelalte condamnări în dosar

6 ani de închisoare cu executare:

Gheorghe Mencinicopschi, fost director general şi membru al A.G.A. la I.C.A. S.A. Bucureşti
Corneliu Popă, fost director general şi preşedinte al Consiliului de Administraţie al Agenţiei Domeniilor Statului
Sorin Pantiş, fost director general executiv GRIVCO S.A. Bucureşti
Sandu Jean-Catalin, administrator al S.C. Benefică S.A. Bucureşti (firmă din grupul GRIVCO)
Vlad-Nicolae Savulescu, fost director al Direcţiei Privatizare – Concesionare a A.D.S.

5 ani de închisoare cu executare:

Gheorghe Sân, membru A.G.A. al S.C.Institutul de Cercetări Alimentare S.A. Bucureşti
Constantin Baciu, fost reprezentant al Ministerului Agriculturii în Adunarea Generală a Acţionarilor al I.C.A.
Alexandru Petre, Grigore Marinescu şi Vică Ene, cenzori ai S.C. Institutul de Cercetări Alimentare S.A. Bucureşti.

 

Back To Top