Un număr de 198 de bovine, caprine şi ovine au fost afectate, până la 1 septembrie, de boala limbii albastre, în judeţele Buzău, Vrancea, Argeş, Gorj, Vâlcea şi Prahova, 21 din ele murind din cauza bolii, potrivit unui bilanţ transmis de ANSVSA.
Conducerea Autorității Sanitar-Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor a publicat, marți, bilanțul conform datelor înregistrate la data de 1 septembrie, privind situația localităților în care au fost depistate focare de boala limbii albastre.
Potrivit raportului, după județul Buzău, cu 18 focare (82 de animale afectate, dintre care 5 decese), Prahova este printre cele mai afectate zone, animale din 11 localități ale județului fiind diagnosticate, până acum, cu această afecțiune. Este vorba, în total, despre 60 de ovine și bovine bolnave, în județ fiind înregistrate, până acum, în cadrul focarelor, nu mai puțin de 13 decese, în rândul animalelor.
Potrivit ANSVSA, la nivel național sunt peste 1,6 milioane de animale receptive, dintre care peste 323.000 în județul Prahova.
Din totalul de 1.613.864 de bovine, ovine şi caprine din cele şase judeţe, au fost afectate de boala limbii albastre 198, adică 0,012 la sută. Toate cazurile au fost semnalate în gospodarii.
Dintre animalele bolnave, 21 au murit, din cauza bolii, nefiind animale sacrificate, au precizat pentru agenţia de presă citata reprezentanţii ANSVSA.
De altfel, animalele pot trăi cu boala, iar carnea şi laptele lor pot fi consumate. Pe de altă parte, animalelor bolnave le e mai greu să se hrănească, slăbesc şi nu mai dau lapte, ceea ce cauzează pierderi economice.
În data de 22 august 2014, a fost diagnosticat primul caz de boala limbii albastre (Bluetongue) în România, în judeţul Buzău.
Această boală este produsă de un virus, afectează rumegătoarele şi se transmite doar prin înţepătura unor insecte hematofage, din genul Culicoides, şi nu prin contact direct între animale.
Boala nu se transmite la om, prin contactul direct cu animalul bolnav, şi nici laptele sau carnea provenite de la animalele bolnave nu constituie un pericol pentru sănătatea omului.
Prevenirea bolii se face prin dezinsectii periodice, pentru a distruge insectele hematofage care transmit boala.