Una dintre cele mai importante completări aduse legislaţiei rutiere aduce sancţiuni pentru şoferii care nu transportă copiii în condiţii de siguranţă. Astfel, va fi sancţionată cu trei puncte de penalizare "nerespectarea obligaţiei conducătorului de autovehicul de se asigura că persoanele minore poarta centuri de siguranţă sau sunt transportate în dispozitive de fixare în scaune pentru copii omologate".
"La asta se adaugă patru sau cinci puncte de amendă, care înseamnă, în bani, 360 sau 450 de lei, ţinând cont că un punct de amendă este 90 de lei în prezent. Amendă se reduce la jumătate dacă este plătită pe loc. Practic, noutatea o reprezintă sancţionarea şoferului care transporta copii fără respectarea regulilor de siguranţă. Regulile existau şi până acum - scaun special pentru copiii până în trei ani şi centura de siguranţă pentru cei de până la 12 ani -, însă nu există posibilitatea de a sancţiona direct şoferul autovehicului", a precizat, citat de Mediafax, şeful Direcţiei Rutiere din Poliţia Română, comisarul şef Florin Bracea.
Aceeaşi sancţiune o vor primi şoferii care transporta copii în vârstă de până la trei ani în autovehicule care nu sunt echipate cu sisteme de siguranţă, cu excepţia celor destinate transportului public de persoane, precum şi a taxiurilor, dacă în acestea din urmă ocupa orice alt loc decât cel de pe scaunul din faţă.
"Copiii cu vârsta de peste 3 ani, având o înălţime de până la 150 cm, pot fi transportaţi în autovehicule care nu sunt echipate cu sisteme de siguranţă doar dacă ocupă, pe timpul transportului, orice alt loc decât cel de pe scaunul din fata", mai prevede noul act normativ.
Mai mult, şoferii autovehicule având locuri prevăzute prin construcţie cu centuri de siguranţă trebuie să informeze pasagerii cu privire la obligaţia legală de a le purta în timpul circulaţiei pe drumurile publice. Aceasta este necesară întrucât actuala norma nu permite sancţionarea conducătorului de vehicul pentru săvârşirea faptei de către o persoană minoră, în realitate acestuia revenindu-i obligaţia de a se asigura că minorul este transportat în condiţii de siguranţă.
"Aceasta normă instituie un mecanism concret de responsabilizare a conducătorului auto care transporta persoane minore, acestea neavând reprezentarea necesară a pericolului la care se expun în situaţia implicării vehiculului într-un eveniment rutier. Modificările referitoare la minori sunt conforme cu directivele europene", spun reprezentanţii MAI.
Nouă legislaţiei rutieră aduce noutăţi şi în ceea ce priveşte locul unde se poate face recoltarea mostrelor biologice. Astfel, acestea vor putea fi recoltate şi în ambulanţe având echipaj cu medic ori autospeciale cu această funcţie aparţinând Serviciului Mobil de Urgenţă, Reanimare şi Descarcerare (SMURD).
"Medicul, asistentul medical său persoana cu pregătire medicală de specialitate din echipajul ambulantei sau autospecialei aparţinând SMURD, care intervine la evenimentele în legătură cu traficul rutier, poate recolta probe biologice în măsura în care prin aceasta nu se afectează acordarea asistenţei medicale de urgenţă sau de prim ajutor, precum şi în situaţia în care persoană implicată într-un accident de circulaţie refuza transportul de urgenţă la o unitate sanitară sau starea sa de sănătate nu impune acest transport", prevede ordonanţa.
Pe de altă parte, nouă ordonanţa prevede că o persoană căreia i-a fost anulat permisul auto, ca urmare a condamnării pentru o infracţiune care a fost dezincriminata, se poate prezenta la autoritatea competenta pe raza căreia îşi are domiciliul sau reşedinţa, pentru eliberarea unui nou permis de conducere, fără a mai susţine examen şi cu prezentarea documentului care atestă o astfel de situaţie.
"În situaţia în care anularea permisului de conducere nu a fost dispusă până la depunerea cererii de restituire de către titularul permisului de conducere, condamnat definitiv pentru o infracţiune care a fost dezincriminata, în condiţiile art. 4 din Codul penal, şeful serviciului rutier competent dispune restituirea acestuia, în baza documentului care atestă o astfel de situaţie", se mai precizează în actul normativ.