Améliorer activement la puissance masculine et n est pas seulement appelé cialis 10mg prix. La qualité européenne actuelle est peu coûteuse.

Categorie: Actual

lukoilSechestrul pe conturile bancare şi rezervele de produse comerciale ale companiei Petrotel-Lukoil, dispuse ca măsuri asiguratorii zilele trecute, au fost ridicate, a anunţat marţi compania. Reprezentanții Lukoil au precizat că rafinăria începe procedurile de pregătire pentru pornirea normală a instalaţiilor tehnologice.

Rămâne, în schimb, sechestrul pe clădiri, în timp ce șeful Lukoil a fost plasat sub control judiciar.

Decizia intervine după ce, luni, premierul Victor Ponta i-a atenționat pe procurorii care anchetează dosarul de evaziune fiscală de la Lukoil, cerându-le să aibă grijă de angajaţii grupului petrolier, deşi a precizat Victor Ponta, nu vrea să influenţeze activitatea anchetatorilor.

Sechestru pe stocurile Lukoil, al treilea benzinar din România

Sindicatul şi directorul general ai Petrotel-Lukoil îi solicitaseră premierului Victor Ponta sprijin pentru continuarea activităţii şi deblocarea conturilor companiei, spunând că astfel pot fi plătite salariile celor 2.500 de angajaţi, pot fi achiziţionate materiale şi pot fi plătiţi furnizorii.

Și Ambasada Rusiei a reacționat luni în cazul Lukoil. Reprezentanța diplomatică a transmis, într-un comunicat de presă, că evenimentele desfăşurate în jurul rafinăriei „Petrotel", care aparţine companiei petroliere ruseşti „Lukoil", şi atmosfera creată în jurul acestei situaţii creează îngrijorare.

Grupul Lukoil este bănuit de procurori de evaziune fiscală și spălare de bani. Ridicarea sechestrului pe conturile și carburanții pe care îi are depozitați în Portul Constanța a fost luată în urma audierilor care au avut loc luni la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploiești.

Citește și:

Decizii în cazul LUKOIL / Primarul Iulian Bădescu a tras un semnal de alarmă în ceea ce privește închiderea rafinăriei

Mai multe AICI

Back To Top