Améliorer activement la puissance masculine et n est pas seulement appelé cialis 10mg prix. La qualité européenne actuelle est peu coûteuse.

Categorie: Actual

mascati 2Directorul general al clubului de fotbal Petrolul Ploieşti, Marius Bucuroiu, şi fraţii Daniel şi Nicole Capră, toţi trei acţionari ai clubului, au fost ridicaţi de procurorii DIICOT Ploieşti şi duşi la audieri, într-un dosar care vizează o gruparea suspectată de evaziune, cu prejudiciu de peste 15 milioane de euro.

Procurorii DIICOT - Serviciul Teritorial Ploieşti i-au ridicat, marţi, pe principalii acţionari ai clubului de fotbal Petrolul Ploieşti, fraţii Daniel şi Nicolae Capră şi pe directorul general al clubului, Marius Bucuroiu, care deţine de asemenea acţiuni în club.

Şeful DIICOT Ploieşti, procurorul Ionuţ Botnaru, a declarat corespondentului MEDIAFAX că cei trei au calitatea de suspecţi în acest dosar, fiind acuzaţi de constituire de grup infracţional organizat, evaziune fiscală şi spălare de bani.

Potrivit anchetatorilor, este vorba de un grup infracțional organizat care a creeat mai multe firme fantomă prin care s-au scos bani din club, în baza unor contracte fictive. Jurnaliștii de la stopinfractori.ro notează că, acum mai bine de un an, Daniel Capră, finanțatorul FC Petrolul, a mai fost implicat într-un scandal privind o fabrică ilegală de țigări. În această afacere au fost implicați Daniel Trandafirescu, fiul comisarului șef Ionel Trandafirescu, adjunct al inspectorului șef al IPJ Prahova și judecătoarei Zinica Trandafirescu, din cadrul Tribunalului Prahova și basarabeanul Ioan Gușan, care a adus utilajele de producere a țigărilor în Prahova.

UPDATE: Directorul general al clubului de fotbal Petrolul Ploieşti, Marius Bucuroiu, Daniel şi Nicolae Capră, toţi trei acţionari ai clubului, şi alte patru persoane au fost reţinuţi, marţi seară, de procurori în dosarul privind infracţiuni cu un prejudiciu de peste 15 milioane de euro.
Procurorii au emis, marţi seară, ordonanţe de reţinere pe numele a şapte persoane care au calitatea de suspecţi în dosarul în care conducerea clubului de fotbal Petrolul Ploieşti este suspectată de evaziune fiscală şi spălare de bani cu un prejudiciu estimat la 15.400.000 de euro.

Back To Top