Améliorer activement la puissance masculine et n est pas seulement appelé cialis 10mg prix. La qualité européenne actuelle est peu coûteuse.

Categorie: Actual

defilare armata ploiesti 1 decMii de ploieșteni au fost prezenți, luni, 1 decembrie, la statuia lui Mihai Viteazul din municipiu, acolo unde, ca în fiecare an, au avut loc manifestările prilejuite de Ziua Națională a României. Locuitorii au asistat la parada militară, apoi s-au așezat la cozi pentru fasole cu cârnați și vin fiert.

După alocuțiunile reprezentanților autorităților locale și județene, delegațiile instituțiilor locale, grupuri reprezentând organizații nonguvernamentale, dar și politice, au depus coroane la statuia domnitorului Mihai Viteazul, iar la scurt timp Garda de Onoare a deschis defilarea Armatei, a Inspectoratului pentru Situații de Urgență Prahova și a Jandarmeriei.

Ziua Naţională a României este serbată pe 1 Decembrie din 1990, în cinstea Marii Uniri a Principatelor Române. Până atunci, fusese stabilită de regimul comunist pe 23 August, când se sărbătorea eliberarea ţării de sub ocupaţia fascistă. Înainte de regimul comunist, Ziua Naţională a României era sărbătorită pe data de 10 mai, ziua venirii în ţară a Regelui Carol I.

La 1 decembrie 1918, la Alba Iulia, Marea Adunare votează unirea Transilvaniei cu România, creându-se, astfel, un singur stat naţional.

ALBUM FOTO DE LA MANIFESTĂRILE DIN PLOIEȘTI AICI

 

Back To Top