Améliorer activement la puissance masculine et n est pas seulement appelé cialis 10mg prix. La qualité européenne actuelle est peu coûteuse.

Categorie: Actual

consultari iohannis partideUPDATE: Pactul pentru Apărare va fi semnat marţi, la ora 10.00. Este înţelegerea la care au ajuns preşedintele Klaus Iohannis şi principalele partide parlamentare la consultările de la Palatul Cotroceni. Liderii politici au căzut de acord că e necesar ca Armata să aibă mai mulţi bani la dispoziţie - este vorba despre un buget de 2 la sută din PIB, începând din 2017. Înţelegerea vine în contextul evenimentelor dramatice din Franţa, dar şi pe fondul agresiunilor din Siria, Irak şi Ucraina.

Primele consultări ale preşedintelui Klaus Iohannis cu partidele politice au avut loc astăzi, la Palatul Cotroceni. Şeful statului caută soluţii pentru creşterea bugetului Apărării de la 1,7 la 2% din PIB.

Acesta a remarcat schimbarea din sala de consultări: "Felicitări pentru schimbare. E de o sută de ori mai funcţional şi mai normal". Premierul s-a referit la faptul că discuţiile au loc la o masă de lucru, situaţie diferită de cea din timpul mandatului lui Traian Băsescu. Atunci, participanţii la discuţii stăteau pe fotolii, în faţa preşedintelui.

Pentru a majora fondurile destinate apărării este nevoie de o derogare din partea Comisiei Europene în privinţa deficitului bugetar.

Discuţiile de la Cotroceni au loc înaintea vizitei pe care preşedintele o va face la Bruxelles, pe 15 şi 16 ianuarie.

Consultările de astăzi vor începe la ora 10. Fiecare partid va avea alocate 30 de minute. Primii chemaţi sunt cei de la PSD, urmaţi de PNL, UNPR, PC, UDMR, minorităţi şi PPDD. Consultările se vor încheia la ora 15.

Programul consultărilor

10.00 - 10.30 - Partidul Social Democrat

10.45 - 11.15 - Partidul Național Liberal

11.30 - 12.00 - Uniunea Națională pentru Progresul României

12.15 - 12.45 - Partidul Conservator

13.00 - 13.30 - Uniunea Democrată Maghiară din România

13.45 - 14.15 - Grupul parlamentar al minorităților naționale

14.30 - 15.00 - Partidul Poporului - Dan Diaconescu

Mai multe AICI

 

Back To Top