1.000 de persoane defavorizate au șanse mari să se intregreze ca lucrători calificați pe piața muncii prin intermediul proiectului european, cu titlul "Șanse la un viitor mai bun". Dintre acestea, minim 910 vor obţine o calificare CNFPA și cel puţin 150 vor fi asistate pentru a se angaja sau pentru a iniţia o afacere independentă. Judeţul Prahova este deja beneficiar al acestui proiect, el derulându-se cu succes în localitățile Vălenii de Munte şi Ştefeşti.
Pe 22 ianuarie 2015, în localitatea Arefu, judeţul Argeș, a avut loc conferinţa de comunicare a unui important proiect finanţat din fonduri europene care are ca obiectiv facilitarea accesului pe piaţa muncii din România a persoanelor în căutarea unui loc de muncă, organizată de Asociaţia Euroclasstraining şi T.M.D. Lasting Service.
Este vorba de proiectul "Șanse la un viitor mai bun, cofinanţat din Fondul Social European prin Programul Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane 2007-2013, sub deviza ''Investeşte în oameni".
Proiectul "Șanse la un viitor mai bun" este un proiect multiregional şi vine în ajutorul tuturor persoanelor şomere şi persoanelor aflate în căutarea unui loc de muncă, în vederea integrării acestora pe piaţa muncii, prin activităţi de informare, consiliere şi mediere profesională, precum şi prin programe de formare profesională. Proiectul se derulează în zonele cu problemele cele mai mari, unde există cea mai mare nevoie de calificare.
Perioada de implementare a Proiectului este de 18 luni, aprilie 2014 – septembrie 2015, şi are ca obiectiv facilitarea accesului pe piaţa muncii a 1000 de beneficiari şomeri, şomeri de lungă durată, persoane inactive, persoane aflate în căutarea unui loc de muncă, din regiunile de dezvoltare SUD-MUNTENIA, SUD-EST şi BUCUREŞTI-ILFOV, care fie urmează să se integreze ca lucrători calificaţi pe piaţa muncii, fie să iniţieze activităţi independente. Mai exact, cursurile de formare profesională vor fi organizate în Ialomiţa, Argeş, Dâmboviţa, Prahova, Bucureşti, Ilfov, Călăraşi, Tulcea și Galaţi.
Cei interesaţi se pot califica GRATUIT în una dintre următoarele meserii: tinichigiu vopsitor auto, mecanic auto, electrician auto, sudor electric, îngrijitoare copii, îngrijitor bătrâni la domiciliu, lucrător în comerţ, iniţiere operator calculator.
Persoanele doritoare să facă aceste cursuri vor beneficia de sevicii integrate de consiliere şi mediere, adaptate la nevoile pieţei muncii, în vederea orientării profesionale; vor primi o subvenţie de 150 de lei lunar, pe perioadă a celor 3 luni/6 luni, cât ţine cursul, două mese pe zi, pe durata cursurilor şi transport gratuit.
La sfârşitul cursurilor, beneficiarii vor primi un Certificat de calificare care este recunoscut de Ministerul Muncii, Familiei, Protecţiei Sociale şi Persoanelor Vârstnice, dar şi de Ministerul Educaţiei Naţionale, valabil în toate ţările UE.
Durata cursurilor de formare este de 6 luni pentru mecanic auto, electrician auto, tinichigiu vopsitor auto; 3 luni pentru sudor electric, îngrijitoare copii, îngrijitoare bătrâni la domiciliu, lucrător în comerţ și de 42 ore pentru cursul iniţiere operator calculator. O grupă este formată din 25 de persoane.
Rezultate aşteptate
- 1.000 de persoane (şomeri, persoane inactive, persoane în căutarea unui loc de muncă) consiliate
- minimum 910 persoane vor obţine o calificare CNFPA
- cel puţin 150 vor fi asistate pentru a se angaja sau pentru a iniţia o afacere independentă
- membrii grupului ţintă vor beneficia de intervenţii integrate în vederea creşterii şanselor de (re)inserţie pe piaţa muncii
Toate acestea sunt posibile prin accesarea de fonduri nerambursabile prin Programul Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane. Judeţul Prahova este deja beneficiar al acestui proiect, el derulându-se cu succes în două localităţi: Vălenii de Munte şi Ştefeşti, detalii AICI.