Améliorer activement la puissance masculine et n est pas seulement appelé cialis 10mg prix. La qualité européenne actuelle est peu coûteuse.

Categorie: Actual

omar-hayssamCurtea de Apel Ploieşti, care a rejudecat, la solicitarea instanţei supreme, dosarul de contopire a pedepselor la care a fost condamnat Omar Hayssam, a menţinut pedeapsa finală de 23 de ani şi 4 luni dată iniţial, magistraţii explicând că aceasta este mai mică decât cea aplicată în baza vechii legi. titrează Mediafax.

Magistraţii Curţii de Apel Ploieşti, care au rejudecat dosarul în care pedepsele primite de Omar Hayssam în cele trei procese în care a fost condamnat definitiv au fost contopite, stabilindu-se o pedeapsă finală de 23 de ani şi 4 luni, au decis, luni, să menţină pedeapsa rezultantă dată iniţial, relatează sursa citată.

În sentinţa publicată pe portalul instanţelor de judecată se arată că pedeapsa aplicată în baza noului Cod Penal este mai mică decât cea care ar fi rezultat în urma aplicării vechii legi în materie penală.

Soluţia dată luni nu este definitivă, ea putând fi contestată în termen de trei zile de la comunicare.

În 30 octombrie, magistraţii Curţii de Apel Ploieşti au stabilit o pedeapsă de 23 de ani şi 4 luni de închisoare şi cinci ani interzicerea dreptului de a avea calitatea de administrator sau de membru al consiliului de administraţie al unei societăţi comerciale pentru Omar Hayssam, în dosarele răpirii celor trei jurnalişti, înşelăciunii în cazul "Volvo" şi fraudelor din dosarul cauza "Foresta Nehoiu".

Mai multe pe Mediafax

Back To Top