Directorul Direcţiei de Finanţe Publice Ploieşti, Daniel Petre, a fost ridicat de la sediul instituţiei, miercuri, de către procurorii DNA, surse judiciare afirmând că acesta ar fi vizat în dosarele în care este implicat Răzvan Alexe, cercetat în cazul preşedintelui CJ Prahova, Mircea Cosma, transmite Mediafax.
Daniel Petre a declarat jurnaliştilor că nu ştie de ce a fost adus la DNA şi că nu poate face vreo declaraţie până nu află motivul ridicării sale de către procurori.
Surse judiciare susţin că şeful Finanţelor Prahova va fi audiat în dosarul de evaziune fiscală şi spălare de bani instrumentat de procurori împotriva grupării Alexe-Păvăleanu, relatează observatorulph.ro.
În această dimineaţă, procurorii DNA au descins în sediul Direcţiei Finanţelor Publice Prahova.
Potrivit unor surse judiciare, au fost percheziţionate mai multe birouri, inclusiv cel al fiscului prahovean, Daniel Petre, titrează observatorulph.ro.