Marți, șeful statului a fost aşteptat la aeroport de reprezentanţii Ambasadei Române la Paris, precum şi de oficiali din partea franceză. La coborârea din nava prezidenţială, soţia preşedintelui, Carmen Iohannis, a primit un buchet de flori şi s-a îndreptat spre maşină, alături de președintele Kalus Iohannis.
Înainte de a intra în maşină, şeful statului şi-a dat paltonul jos, aşteptând să îi fie luată de reprezentantul protocolului francez, care se afla lângă el. Însă, în acel moment, şeful statului era înconjurat numai de ofiţerii de pază francezi care nu s-au oferit să-i ia haina.
Klaus Iohannis s-a uitat în stânga şi în dreapta şi, enervat, a așezat haina pe capota maşinii, după care a urcat în vehicul. Haina a fost luată imediat de aghiotantul francez, care i-a înmânat-o şefului Serviciului de Protecţia şi Pază din România, Lucian Pahonțu.
CITEȘTE ȘI:
Președintele Klaus Iohannis în Franța: „Trebuie să arătăm că România ce spune, aia și face"