Categorie: Actual

alerta bomba r moldovaO alertă cu bombă a fost declanşată la două bănci din Chişinău, a anunţat poliţia în urma unui apel primit de la angajaţii serviciului de pază, în timp ce preşedintele român Klaus Iohannis este aşteptat marţi după amiază în capitala moldoveană.

Potrivit portalului Unimedia.md, poliţia a primit un apel telefonic în jurul orei 09.00 de la agenţii de pază de la două bănci comerciale din Chişinău, care au anunţat că sediile acestora sunt minate. Informaţia a fost confirmată şi de purtătorul de cuvânt al poliţiei municipale, Adrian Jovmir.

Mai multe echipaje de poliţie dar şi genişti se află la faţa locului, în timp ce angajaţii au fost evacuaţi.

„Este vorba despre filialele a două bănci diferite, una se află pe strada Columna, iar alta pe Bănulescu-Bodoni", a precizat Jovmir.

Circulaţia în zona băncilor respective este îngreunată.

Preşedintele Klaus Iohannis face, marţi şi miercuri, o vizită oficială în R. Moldova, la aproape o săptămână după ce Parlamentul a votat Guvernul condus de Chiril Gaburici, şeful statului având pe agendă convorbiri cu omologul moldovean, cu premierul, dar şi cu liderii principalelor partide politice.

Mai multe AICI

 

Back To Top