Améliorer activement la puissance masculine et n est pas seulement appelé cialis 10mg prix. La qualité européenne actuelle est peu coûteuse.

Categorie: Actual

Camera-Deputatilor-plenPlenul Camerei Deputaţilor a adoptat, miercuri, pe articole, proiectul legii de respingere a controversatei Ordonanţe de urgenţă 55/2014, care a permis migraţia politică a aleşilor locali, ordonanţa care a fost declarată neconstituţionala de către CCR. Potrivit unui amendament, adoptat marţea trecută în Comisia Juridică, aleşii locali care au beneficiat de măsurile ordonanţei nu îşi vor pierde mandatul, aşa cum propuseseră deputaţii liberali.

„PNL solicită plenului, comisiei, deputaţilor, să respectăm decizia Curţii Constituţionale, respectiv să reglementăm ferm acest fenomen de traseism, care datorită acestei ordonanţe a atins cote nemaiîntâlnite, aproape 500 de primari, mii de consilieri locali şi judeţeni (şi-au schimbat partidul - n.red.). Nu cred că mai există vreo țară în lumea asta, nu mai vorbesc de Uniunea Europeană, în care să aibă loc o asemenea transhumanță. Vom face toate demersurile necesare, inclusiv din nou la CCR, pentru că acest fenomen, dacă nu îl stopăm acum, creează un precedent extrem de grav pentru democraţia românească, pentru administraţia publică locală", a spus deputatul PNL Victor Paul Dobre, în plen, în cadrul dezbaterilor pe ordonanţa.

La rândul său, viceliderul grupului minorităţilor naţionale, Ovidiu Gant, a menţionat că ordonanţa 55 „a fost un abuz" şi a fost dată „pentru a favoriza un candidat la prezidenţiale", iar dacă nu se aplică acum o sancţiune care să stopeze fenomenul migraţiei, se legitimează „un eventual abuz asemănător la următoarele alegeri".

Înainte de votul plenului, Comisia Juridică a Camerei Deputaţilor a decis că nu trebuie sancționați traseiștii, titrează hotnews.ro.

Theodor Nicolescu, deputat PNL, a declarat: „S-a ajuns la concluzia că, chiar dacă efectele sunt neconstituţionale, ele trebuie să-şi producă efectele în ciuda deciziei Curţii Constituţionale şi în ciuda oricăror principii elementare de drept. Eu vă garantez că vom sesiza CC cu privire la legea de respingere a ordonanţei, când ea va fi adoptată şi de către Senat, dacă nu cumva Senatul nu va ajunge la concluzia că decizia CC trebuie respectată".

Senatul este Camera decizională.

Ordonanţa adoptată de Guvern în luna august a anului trecut a suspendat timp de 45 de zile legea care spune că aleșii locali își pierd mandatul dacă schimbă partidul, ceea ce a permis migrația a mii de aleși locali de la opoziție la putere înaintea alegerilor prezidențiale.

La începutul anului, Curtea Constituțională declarat ordonanța neconstituțională, iar aproximativ 5.000 de aleși ar fi trebuit să-și piardă funcțiile.

Back To Top