Personalul Compartimentului Resurse Umane şi Formare Profesională din cadrul Penitenciarului Ploieşti desfășoară o campanie de informare privind oferta de şcolarizare 2015 din instituţiile de învăţământ aflate în subordinea Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor şi celelalte instituţii de învăţământ partenere, care pregătesc personal pentru sistemul penitenciar.
Administraţia Naţională a Penitenciarelor pune la dispoziţia absolvenţilor de liceu cu diplomă de bacalaureat aproximativ 350 locuri, după cum urmează:
INSTITUŢII DE ÎNVĂŢĂMÂNT UNIVERSITAR
1. Academia de Poliţie „Alexandru Ioan Cuza" Bucureşti - Facultatea de Poliţie, specializarea „ordine şi siguranţă publică" – penitenciare, curs de zi, durata studiilor 3 ani;
2.Academia Naţională de Informaţii „Mihai Viteazul" Bucureşti - Facultatea de Informaţii , curs de zi, durata studiilor 3 ani .
- specializarea Psihologie – informaţii;
- specializarea Studii de securitate şi informaţii (bărbaţi);
3. Institutul Medico-Militar Bucureşti
- Facultatea de medicină generală, cursuri de zi, durata studiilor 6 ani;
- Facultatea de medicină dentară, cursuri de zi, durata studiilor 6 ani;
- Facultatea de farmacie, cursuri de zi, durata studiilor 5 ani ;
4.Academia Forţelor Terestre"Nicolae Bălcescu" Sibiu - Facultatea de Management Militar, pentru domeniile de licenţă :
- Ştiinţe Militare, Informaţii și Ordine Publică – Specializarea Management Economico-Financiar (finanţe – contabilitate), cursuri de zi, durata studiilor 3 ani;
- Ştiinţe Administrative – Specializarea Administraţie Publică (Intendenţă),
cursuri de zi, durata studiilor 3 ani;
5. Academia Tehnică Militară Bucureşti.
- Facultatea de Mecatronică şi Sisteme Integrate de Armament – Specializarea Construcții și fortificații, cursuri de zi, durata studiilor 4 ani;
- Facultatea de Sisteme Electronice şi Informatice Militare – specialitatea Calculatoare și sisteme informatice pentru apărare și securitate națională, cursuri de zi,durata studiilor 4 ani;
- Facultatea de Sisteme Electronice şi Informatice Militare – specialitatea Transmisiuni, cursuri de zi,durata studiilor 4 ani;
INSTITUŢII DE ÎNVĂŢĂMÂNT POSTLICEAL
1.Şcoala Militară de Maiştri Militari şi Subofiţeri a Forţelor Terestre „Basarab I" , cursuri de zi, durata studiilor 2 ani, pentru următoarele specialități;
- Auto;
- Tehnică de comunicaţii;
- Operare şi mentenanţă echipamente de comunicații;
- Construcţii;
- Intendenţă – specializarea Bucătar;
2.Şcoala Naţională de Pregătire a Agenţilor de Penitenciare Târgu Ocna, cursuri de zi, durata studiilor 1 an.
Avantaje oferite de aceste instituţii de învăţământ:
• Asigurarea în condiţii de gratuitate a cazării, mesei, echipării, cursurilor şi asistenţei medicale pe timpul şcolarizării;
• Asigurarea unei solde lunare pe timpul studiilor;
• Asigurarea unui loc de muncă stabil, după absolvire, prin repartizarea într-o unitate a sistemului penitenciar;
• Asigurarea unui climat organizaţional motivant prin numeroase oportunităţi de realizare pe plan profesional;
Informaţii privind concursurile de admitere se pot obţine la sediul Penitenciarului Ploieşti, strada Rudului, nr. 49, Ploieşti, judeţul Prahova sau la telefon:0244/526.834 sau 0244/526.325 int.132.