Améliorer activement la puissance masculine et n est pas seulement appelé cialis 10mg prix. La qualité européenne actuelle est peu coûteuse.

Categorie: Actual

zoo bucovPrimăria Municipiului Ploieşti, prin Administrația Parcului Memorial "Constantin Stere" (A.P.M.S.C.) Ploiești, anunţă organizarea și în acest an a tradiționalei "Școli de vară în Grădina Zoologică Ploiești".

La eveniment vor participa elevii câștigători ai concursurilor "Gândește verde, gândește curat", organizat de Agenția pentru Protecția Mediului (A.P.M.) Prahova și "Suntem parte din natură", organizat de A.P.M.S.C. Ploiești, „Școala de vară" incluzând trei acțiuni organizate în colaborare cu A.P.M. Prahova, ce urmează a se derula astfel:

„Școala de vară" din 29 iunie - 2 iulie, la care vor participa elevii Liceului "Toma Socolescu" din Ploiești; „Școala de vară", programată a se desfășura la finele lunii iulie, cu elevi ai liceelor "Sfântul Andrei" din Ploiești și „Constantin Cantacuzino" din Băicoi, respectiv „Școala de vară" din 31 august - 3 septembrie, la care vor participa elevi ai Liceului "Teodor Diamant" din Boldești – Scăieni.

Printre principalele teme abordate în cadrul evenimentului se regăsesc subiecte precum: conservarea biodiversității, reciclarea deșeurilor, reducerea consumului de plastic, arii protejate din județul Prahova, grădinile zoologice și rolul acestora în conservarea speciilor de animale, istoria Parcului Memorial "Constantin Stere" și proiecte de conservare a speciilor de pasări amenințate din Romania

Tot în cadrul aceluiași eveniment, vor fi organizate și alte acțiuni cu specific precum :

"Nuntă Bengaleză" pe 20 iulie, începând cu ora 12.00, "Concurs Pescăresc" între 13 și 14 august , unde sunt așteptați atât adulții, cât și copiii, respectiv "Noaptea la ZOO" în data de 28 august, începând cu ora 20.00.

Parteneri ai evenimentului: Societatea Ornitologică Română - Filiala Prahova, Asociația Sportivă „Sănătatea" Ploiești și Muzeul Memorial "Constantin Stere".

Back To Top