Recentul scandal legat de concursul pentru ocuparea postului de director al teatrului Toma Caragiu, în care actorul ploieștean Ionuț Burlan a publicat un apel adresat politicienilor locali pare să nu se oprească aici. Un alt tânăr își povestește experiența trăită, după ce nu a fost lăsat să candideze la șefia instituției.
„Numele meu este Radu Popescu. Am absolvit Regie Teatru la UNATC în 2007 şi Masterul de Dramaturgie al aceleiaşi Facultăţi în 2009. Cum n-am avut norocul să mă număr printre puţinii norocoşi care s-au făcut remarcaţi la absolvire, n-am reuşit să intru în „circuit" prin teatrele de stat, iar o a doua şansă nu mi s-a dat niciodată. Aşa că singura cale posibilă a fost teatrul independent, pentru că am vrut cu orice preţ să fac Teatru.
O istorie personală despre „Managementul cultural". Sau despre cum Peter Brook n-ar putea fi Director de Teatru în România
Au urmat câţiva ani îngrozitori, în care mi s-a întâmplat să plâng noaptea pe un colţ de pernă din frustrarea că nici unul din eforturile mele nu avea sorţi de izbândă. Până în 2010 nu existau aproape nici un fel de posibilităţi să te exprimi: nu existau fonduri, nu existau decât extrem de puţine spaţii independente în Bucureşti.
Treptat-treptat, de prin 2010, lucrurile au început să evolueze înspre bine. Au apărut UNTEATRU, Godot, Teatrul de Artă şi alte spaţii. Chiar şi noi am reuşit să deschidem şi să activăm vreun an şi jumătate cu Teatrul Apropo, în condiţiile sălbatice în care plăteam chirii din buzunar, ne bucuram la 40 de spectatori, iar actorii jucau pe sume total nefericite. Dar făceam ceva. Apoi au început să apară şi finanţările. AFCN, ARCUB, UNITER, Ministerul Culturii... Festivalul inventat de mine în 2010 – „Maratonul Teatrului Independent" a devenit un eveniment cunoscut în mişcarea independentă. Apoi au venit şi alte proiecte... Uite aşa am devenit „manager cultural" – de voie, de nevoie. Am învăţat să fac deconturi, devize, să cunosc legea drepturilor de autor, să fac hârtii peste hârtii, să calculez neturi şi bruturi şi să ştiu o grămadă de norme de tot felul... În acest fel am ajuns să conduc pentru o perioadă (2014-2015) cel mai mare teatru particular din România – Teatrul Elisabeta. Iar acum sunt în poziţia privilegiată în care pot să gândesc strategii pe termen mediu şi să mâ gândesc care ar putea fi sursele reale pentru următorul Proiect.
Treptat-treptat, de prin 2010, lucrurile au început să evolueze înspre bine. Au apărut UNTEATRU, Godot, Teatrul de Artă şi alte spaţii. Chiar şi noi am reuşit să deschidem şi să activăm vreun an şi jumătate cu Teatrul Apropo, în condiţiile sălbatice în care plăteam chirii din buzunar, ne bucuram la 40 de spectatori, iar actorii jucau pe sume total nefericite. Dar făceam ceva. Apoi au început să apară şi finanţările. AFCN, ARCUB, UNITER, Ministerul Culturii... Festivalul inventat de mine în 2010 – „Maratonul Teatrului Independent" a devenit un eveniment cunoscut în mişcarea independentă. Apoi au venit şi alte proiecte... Uite aşa am devenit „manager cultural" – de voie, de nevoie. Am învăţat să fac deconturi, devize, să cunosc legea drepturilor de autor, să fac hârtii peste hârtii, să calculez neturi şi bruturi şi să ştiu o grămadă de norme de tot felul... În acest fel am ajuns să conduc pentru o perioadă (2014-2015) cel mai mare teatru particular din România – Teatrul Elisabeta. Iar acum sunt în poziţia privilegiată în care pot să gândesc strategii pe termen mediu şi să mâ gândesc care ar putea fi sursele reale pentru următorul Proiect.
Actorul Ionuţ Burlan, atac la viceprimarul Teodorescu. Mesaj dur pentru politicieni VIDEO
În acest context a apărut concursul pentru postul de Manager al Teatrului „Toma Caragiu" din Ploieşti. Deoarece cunosc câţiva actori de acolo, cu unii am şi lucrat; şi pentru că ştiu că îţi doresc un manager bun şi dedicat; şi pentru că sunt o trupă frumoasă, care a avut realizări de excepţie în trecutul nu foarte îndepărtat; pentru că Ploieştiul nu e aşa departe şi pentru că, mai ales după ultimele evenimente social politice ni s-a spus că „trebuie să vină oameni noi, tineri, cu viziune, care să facă ceva în ţara asta"... pentru toate aceste motive am spus că merită să încerc.
Aplicaţia mea însă avea din start o problemă: deşi îndeplineam toate condiţiile solicitate de Lege (O.U.G. nr. 189/2008), aveam o problemă cu condiţiile suplimentare solicitate de către Autoritate:
– vechime în specialitatea studiilor de minim 2 ani;
– vechime în funcţie de conducere – minim 1 an.
Un Plan de Management nu e ceva ce poţi face de pe o zi pe alta, aşa că mi-am spus că ar fi bine să aflu dacă am sau nu dreptul să candidez. Am cerut atât părerea unor prieteni avocaţi specializaţi în Dreptul Muncii, cât şi opinia Departamentului de Resurse Umane de la Primăria Ploieşti. Şi aici începe odiseea birocratică.
Într-o primă fază mi s-a părut ciudat, împreună cu doamna de la Primărie, că, datorită acestor cerinţe suplimentare, oameni precum Silviu Purcărete, Alexandru Dabija sau chiar Peter Brook n-ar putea niciodată să candideze pe acest post deoarece Contractele de Drepturi de Autor nu reprezintă vechime în muncă! Chiar dacă oamenii menţionaţi au „specialitatea studiilor" fiind absolvenţi ai unei secţii sau alta din domeniul teatral, conform legislaţiei în vigoare în România Contractele de Drepturi de Autor nu acordă vechime în muncă. Deci, din acest punct de vedere, orice actoraş cuminţel care a stat angajat la stat douăzeci de ani fără să facă nimic notabil cu viaţa lui (fără să jignesc pe nimeni) e mai bun pentru acest post decât oameni care şi-au făcut o carieră de notorietate în lumea teatrului! Pentru Primăria Ploieşti importantă e „cartea de muncă", deci modul în care „catindatul" cotizează la sistemul de pensii de stat. Din bugetul unei instituţii de stat.
Dar staţi un pic! Din 2014 există o lege (realizată cu mari eforturi şi presiuni tot din partea unor ONG-uri) care echivalează activitatea de voluntariat cu vechimea în muncă. Sau, după părerea cabinetului de avocatură consultat:
„Art. 10 alin. (2) din Legea 78/2014 privind reglementarea activităţii de voluntariat în România prevede după cum urmează: „Activitatea de voluntariat se consideră experienţă profesională şi/sau în specialitate, în funcţie de tipul activităţii, dacă aceasta este realizată în domeniul studiilor absolvite".
Chiar dacă acest contract a fost încheiat anterior Legii 78/2014, activitatea de voluntariat este recunoscută ca experienţă profesională începând cu anul 2001, de când aceasta a fost reglementată pentru prima dată în România. Pentru atestarea experienţei profesionale se poate solicita eliberarea unui certificat de voluntariat care să ateste competenţele dobândite, acesta urmând să aibă anexat un certificat de activitate."Cum atât faptic, cât şi în scripte am depus în cadrul ONG-ului pe care îl conduc şi în cadrul numeroaselor proiecte realizate în timp o activitate de voluntariat intensă, am purces la adunarea actelor necesare, care împreună demonstrează oficial următoarele repere profesionale:
2006 – 2015: Director Executiv al Asociaţiei
2010, 2012-2013: Director al Teatrului Apropo (în perioadele specificate Teatrul a avut sediu propriu şi activitate curentă de spectacole)
2010-2015: Fondator şi Director Artistic al "Bucharest Fringe" – Maratonul Teatrului Independent
2014-2015: iniţiator al Proiectului "AutoRgara Tinerilor"
2014-2015: Director Artistic al Teatrului Elisabeta
2015: iniţiator al Balkanik Fringe Festival, program de cooperare în cadrul Programului Europa Creativă 2014-2020 (în curs de implementare)
În paralel, Primăria Ploieşti mi-a răspuns tot mai acru şi mai ostil, până la a mă acuza, mai pe faţă, mai voalat, că nu am citit documentaţia şi legislaţia de concurs! Ori întrebările mele erau specifice şi punctuale asupra recunoaşterii de către Autoritate a activităţii de voluntariat ca vechime în muncă! Cum, conform Legii, ei sunt obligaţi la acest lucru, răspunsul a fost evitat cu trimiteri repetate la (alte) articole de lege şi regulamente de concurs.
Aşa că, într-un final, mi-am asumat riscul şi am aplicat. Am făcut drumuri la Ploieşti pe cheltuială proprie. Am pus cap la cap informaţiile obţinute şi am realizat, cu multă muncă, un Plan de Management pe care îl consider valoros, demn de a fi pus în discuţie pentru această instituţie de spectacole. Doar că n-a fost să fie aşa. Am depus dosarul şi în termenul legal am primit o recomandată de la Primăria Ploieşti:
Prin anunţul public s-a solicitat ca dosarul să conţină copia carnetului de muncă (sublinierea mea) şi sau adeverinţa după data de 01.01.2011 care să ateste vechimea în muncă şi în specialitatea studiior necesare ocupării funcţiei de manager.
Documentele depuse nu atestă vechimea în specialitatea studiilor de minim doi ani, condiţie generală obligatorie solicitată de autoritate."
Asta în condiţiile în care am depus la dosar două adeverinţe cu privire la activitatea mea de voluntariat şi cea din funcţia de conducere din cadrul Teatrului Elisabeta. Evident, nu vreau să cred că secretariatul de concurs a "făcut pierdute" aceste documente, ci doar că ele nu au fost suficient de bune pentru ei.
Aş vrea să fiu clar înţeles. Nu ţin morţiş să fiu Director, nici la Ploieşti, nici în altă parte. Într-un fel mă simt uşurat că acest refuz îmi lasă libertatea de a mă ocupa de proiectele mele independente. Nu îmi doresc altceva decât, ca mulţi alţi colegi de-ai mei, să pot să lucrez în domeniul pe care îl iubesc în condiţii decente, şi să încerc să ofer publicului lucruri frumoase.
Totuşi. Am gândit şi am muncit un Plan de Management ambiţios şi bun pentru această instituţie. Nu mi s-a dat ocazia să fiu "judecat" pentru asta, din cauza unei birocraţii prost înţelese. De aceea voi merge până la capăt în a contesta această decizie.
Această scrisoare publică doreşte doar să fie un semnal despre cum funcţionează (încă) lucrurile în România. Cine se îmbată cu apă rece că aceia dintre noi vor fi lăsaţi să facă treabă doar pentru că sunt bine intenţionaţi – se înşală.
sursa: ziarulmetropolis.ro
