Reprezentanți ai societăților comerciale care își desfășoară activitatea în cadrul Parcului Industrial Ploiești reclamă traficul infernal cauzat de tirurile aflate în așteptare în interiorul parcului, pentru a se prezenta la controlul vamal, spunând că numărul mare al acestora și modul în care șoferii înțeleg să parcheze blochează traficul și, implicit, activitatea în interiorul parcului industrial.
Vama Ploiești își desfășoară activitatea în incinta Parcului Industrial Ploiești, la fel ca multe alte societăți comerciale care au investit, în ultimii ani, în unități de producție care dau salarii la mii de angajați.
„Nu știu dacă este vina propriu-zisă a reprezentanților Vămii Ploiești. Înclin să cred că vina cea mai mare o au chiar șoferii de tir care nu înțeleg să parcheze, în așteptarea controlului vamal, la distanțe optime, fiindcă există spații unde pot aștepta fără să deranjeze traficul, însă preferă toți să stea în apropiere de intrarea în Vamă. Am primit sesizări de la firme în acest sens, este și o chestiune de civilizație aici și cum înțelege fiecare să se comporte", a declarat Andrei Tudor, directorul Parcului Industrial Ploiești, pentru Actualitatea PH.