Adrian Dobre, primarul Ploieștiului, a descoperit la ultimul control efectuat pe șantierul de la pasajul suprateran din zona de vest a municipiului că anumite elemente ale proiectului au fost modificate, astfel că structura grinzilor este diferită de cea prevăzută inițial în proiect.
În această situație se pune problema ca investiția să nu mai aibă aviz de construcție valabil, întrucât acesta a fost eliberat în baza unui proiect diferit.
De exemplu, grinzile au fost achiziționate la prețul inițial stabilit în proiect, deși sunt mai subțiri decât era prevăzut, potrivit declarațiilor noului primar al Ploieștiului.
Mai mult decât atât, edilul-șef spune că se ia în calcul sistarea lucrărilor, până ce se va găsi o soluție pentru remedierea acestor probleme.
„Este vorba despre siguranța celor care vor folosi podul respectiv. Am primit o adresă din partea Direcției de Urbanism care informează că trebuie modificată inclusiv autorizația de construcție, pentru că în momentul de față vorbim despre un alt proiect. Un alt lucru pe care trebuie să îl analizăm cu mare atenție este următorul: din discuțiile purtate cu proiectantul, aceste grinzi sunt mai subțiri decât cele prevăzute în proiectul inițial și ar trebui să vedem și din punctul de vedere economic dacă prețurile nu ar trebui să fie mai mici, deși din discuțiile pe care le-am purtat rezultă că acestea au fost decontate la prețul ofertei inițiale.
Noi vorbim despre siguranța utilizării acestui pod, iar pe de altă parte vorbim despre modul în care sunt gestionați banii, și să vedem dacă nu cumva avem o problemă la cheltuirea banului public", a declarat primarul Adrian Dobre, primarul municipiului Ploiești.