Procurorii l-au reținut, marți, pe principalul suspect în cazul uciderii Tatianei T., femeia de 42 de ani găsită decedată pe strada Poligonului din Ploiești. Suspectul este Vasile Pascale, un bărbat de 43 de ani, născut în Vălenii de Munte.
Surse din rândul anchetatorilor informează că bărbatul și victima s-au cunoscut pe Facebook, iar atunci când s-au întâlnit pe strada Poligonului, suspectul ar fi ucis-o cu o sticlă pentru că i-ar fi refuzat propunerea de a întreține relații intime.
Suspectul i-ar fi cerut mamei sale bani să plece pe litoral, la scurt timp după ce cadavrul Tatianei T., 43 de ani, a fost descoperit în tufișurile de pe strada Poligonului.
Chiar în ziua în care se presupune că ar fi comis crima, suspectul și-a schimbat fotografia de profil de pe Facebook cu una de la mare, informează jurnaliștii observatorulph.ro
Potrivit informațiilor personale postate pe rețeaua de socializare, Pascale a urmat cursurile Colegiului Național Nicolae Iorga din Vălenii de Munte, iar din 2008 a plecat la muncă în străinătate.