Departamentul pentru Luptă Antifraudă (DLAF) a fost sesizat de Ministerul Dezvoltării asupra neregulilor identificate la Pasajul de la Gara de Vest, informează surse din Primăria Ploiești pentru observatorulph.ro
Printre acestea se numără și montarea unor grinzi diferite de cele stabilite în proiect și aprobate la finanțare din fonduri europene. Chiar dacă în urma expertizei tehnice, grinzile ar corespunde din punct de vedere tehnic, acestea ar fi fost achiziționate la prețuri mai mici decât cele prevăzute inițial, însă decontate la valorile din contractul de finanțare.
Săptămâna trecută, procurorii DNA Ploiești au solicitat documente privind Centrul de Excelență pentru Tinerii Întreprinzători din Parcul Municipal Vest, unde există suspiciunea unor lucrări decontate fără să fie executate.
Sursa: observatorulph.ro