Categorie: Actual

politieÎn data de 24 septembrie 2016, în jurul orei 17.30, o patrulă de siguranță publică din cadrul Secției de Poliție nr. 1 Ploiești - în timp ce acționa pe strada Gheorghe Doja din Ploiești - s-a sesizat din oficiu cu privire la faptul că un tânăr ar fi smuls un lănțic de la gâtul unei femei, după care a fugit în direcția străzii Timotei Cipariu.

Imediat, polițiștii au plecat în urmărirea sa, reușind să îl imobilizeze în zona intersecției străzilor Dimitrie Bolintineanu și Negru Vodă. Condus la sediul secției, acesta a fost identificat ca fiind din Moreni și având 27 de ani. Valoarea prejudiciului cauzat - recuperat în totalitate - a fost evaluată la 900 lei.

De asemenea, în urma cercetărilor efectuate s-a mai stabilit faptul că acesta ar fi fost ajutat în comiterea faptei de către un alt bărbat, tot din Moreni, care i-ar fi asigurat transportul cu un autoturism de la domiciliu în municipiul Ploiești și care urma să îl aștepte pentru a-i asigura scăparea.
În cauză, s-a dispus începerea urmăririi penale față de cei doi sub aspectul săvârșirii infracțiunii de tâlhărie, respectiv tentativă la tâlhărie. Inițial, cei doi dâmbovițeni au fost reținuți pentru 24 de ore, iar după prezentarea lor în fața instanței de judecată, s-a dispus arestarea preventivă a primului și arest la domiciliu pentru cel de-al doilea.

Back To Top