Data de 10 Mai, marea sărbătoare a Regatului României, interzisă de comunişti, ignorată de către autorităţile române de după 1989, este legată de trei evenimente cruciale din istoria modernă a României:
Pe 10 Mai 1866, Carol I de Hohenzollern-Sigmaringen soseşte în Bucureşti, capitala României, şi depune jurământul în faţa Parlamentului.
Pe 10 Mai 1877, după ce cu o zi înainte Parlamentul dezbătuse problema, Carol I proclama solemn Independenţa absolută a României. Comuniştii, după 1947, au încercat să înlăture orice urmă a monarhiei din istoria ţării, "mutând" sărbătorirea independenţei pe 9 mai.
În data de 10 Mai 1881, Carol I a fost încoronat ca Rege al României, iar România a fost ridicată la rangul de Regat.
Coroana şi sceptrul regal fuseseră confecţionate din metalul unui tun turcesc capturat pe câmpul de luptă la Plevna, unde Carol I a contribuit decisiv, cu sabia în mână, la câştigarea independenţei de stat.
Domnia Regelui Carol I
Cei aproape 49 de ani de domnie - cu aproape două săptămâni mai mult decât domnia lui Ştefan cel Mare şi Sfânt - fac din Carol I nu numai cel mai longeviv conducător al românilor, ci şi unul dintre cei mai respectaţi şi iubiţi de către neamul românesc.
Carol I şi-a legat numele de acte importante ale istoriei moderne româneşti şi a contribuit decisiv la consolidarea instituţiilor democratice ale statului român. Astfel, perioada 1878-1914 a fost una de stabilitate şi progres pentru România. Carol I s-a supus deciziei Consiliului de Coroană şi a acceptat neintrarea României alături de Puterile Centrale în Primul Război Mondial, punând mai presus de toate interesele ţării, atrăgându-şi mânia familiei Hohenzollern, care l-a dezavuat.Viaţa politică a vremii a pendulat în jurul a două partide mari: Conservator (Lascăr Catargiu, Petre Carp, Titu Maiorescu) şi Liberal (Ion C. Brătianu, Dimitrie Sturza, Ion I. C. Brătianu).
Alternanţa la guvernare a fost caracteristică comportamentului politic al epocii. Mai târziu, când tronul a fost preluat de principele moştenitor Ferdinand, locul conservatorilor a fost luat de Partidul Naţional Ţărănesc. Unor nume ca Ionel şi Vintila Brătianu sau Take Ionescu li s-au alăturat Iuliu Maniu şi Ion Mihalache, personalităţi ce s-au consacrat pe deplin, alături de cei doi suverani, în galeria oamenilor politici ai neamului românesc.