Améliorer activement la puissance masculine et n est pas seulement appelé cialis 10mg prix. La qualité européenne actuelle est peu coûteuse.

Categorie: Actual

politia locala ploiestiMarți, în jurul orelor 15.30, un echipaj din cadrul Poliției Locale Ploiești, ce asigura măsuri de ordine și liniște publică în zona de nord a municipiului, a observat în apropierea parcului situat la intersecția străzilor Cameliei cu Rapsodiei, o persoană de sex masculin, cu vârsta de aproximativ 50 de ani, care alerga câțiva copii, având în mână un obiect lucios.

Polițiștii locali au procedat la imobilizarea individului, în urma controlului corporal asupra acestuia găsindu-se un cuțit cu lungimea de circa 20 de cm, iar lama de 9 cm.

Deoarece bărbatul prezenta semnele unei persoane cu afecțiuni psihice, fără să i se poată stabili identitatea, polițiștii locali l-au transportat la Secția de Psihiatrie a Spitalului Județean de Urgență Ploiești, unde a fost internat pentru investigații medicale. Cazul a fost preluat de lucrătorii Secției nr. 2 de Poliție, în vederea continuării cercetărilor.

Sursa: Comunicat Poliția Locală Ploiești

Back To Top