Améliorer activement la puissance masculine et n est pas seulement appelé cialis 10mg prix. La qualité européenne actuelle est peu coûteuse.

Categorie: Actual

jandarmi2Peste 350 de jandarmi, vor asigura zilnic, în perioada 15 – 16 aprilie, măsuri de ordine publică la manifestările culturale, sportive dar și paza și protecția obiectivelor de importanță deosebită și supravegherea și protecția conductelor magistrale de transport produse petroliere, se anunță într-un comunicat al Jandarmeriei.

În noaptea de Înviere, 220 de de jandarmi vor asigura ordinea publică pe timpul desfășurării manifestărilor religioase în Ploiești, Sinaia, Bușteni, Azuga, Vălenii de Munte, Mizil, Câmpina, Slănic, Băicoi, Pucheni, Urlați, Breaza, Florești, Mărgineni, Izvoarele, Măneciu, Cheia și Lipănești.
Aceștia vor acționa pentru prevenirea și combaterea faptelor antisociale și a actelor de violență precum și pentru identificarea și luarea măsurilor legale împotriva celor ce încalcă legea.
Jandarmii montani se vor afla permanent pe traseele turistice montane și vor fi în măsură să acționeze în vederea descoperirii și salvării eventualelor persoane aflate în dificultate atât pe Valea Prahovei cât și în stațiunea Cheia.

Pentru a evita incidentele nedorite, Jandarmeria recomandă turiștilor următoarele:
 Sa plece pe munte doar cu echipament adecvat, lanterna, rucsac, trusa de prim-ajutor;
 Sa nu rişte sa plece singur la drum;
 Sa apeleze cu încredere la jandarmii montani sau la membrii salvamont;
 In caz de accident sa anunţe Jandarmeria Montana sau Formațiunea Salvamont la numărul unic de urgenta 112.

Back To Top