Categorie: Actual

pompieri spital vizita copil 2 aniPompierii care au salvat, după o intervenţie de aproximativ zece ore, copilul de doi ani din judeţul Teleorman care a căzut într-un puţ adânc de 16 metri, l-au vizitat la Spitalul "Grigore Alexandrescu" din Bucureşti şi i-au adus un urs mare de pluş.

Locotenent-colonel Cristian Radu de la Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă a declarat că, dacă ar fi intervenit pe calea clasică în astfel de situaţii, prin săpare până la adâncimea la care se afla copilul, misiunea s-ar fi prelungit, adăugând că intervenţia a avut şi o "presiune continuă" din cauza vârstei băieţelului, comunicarea cu el nefiind posibilă.

"Orice intervenţie pe care o executăm şi orice misiune pe care o efectuăm presupune un grad de risc. Intervenţia asta a presupus şi o presiune continuă asupra noastră pe care am resimţit-o emoţional, fiind vorba de un copil mic, de un an şi opt luni, cu care nu am putut stabili un contact direct. Ne-a luat un timp să stabilim poziţia copilului, astfel încât scoaterea lui să fie făcută cu cât mai puţine daune asupra sa", a declarat Cristian Radu, citat de news.ro

Salvatorii copilului i-au adus acestuia un urs mare de pluş, cu care Dănuţ, despre care spun că este "un luptător" pe care îl apreciază, să se poată juca.

Ionel Răducu, plutonier adjutant de la Detaşamentul Special de Salvatori, cel care l-a prins pe băieţelul căzut în puţ, a spus că este prima oară când vizitează o persoană pe care o salvează şi se declară emoţionat, dar fericit că a mai salvat o viaţă.
"În momentul preluării copilului eram plin de emoţii şi fericit că am mai salvat o viaţă. E prima oară când vin să văd pe cineva pe care l-am salvat.

Sursa foto: IGSU

Back To Top