Categorie: Actual

Inspecția Judiciară a anunțat, joi, că a exercitat din nou acţiunea disciplinară faţă de procurorul Mircea Negulescu de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Câmpina, în prezent suspendat din funcţie.

 

Fostul magistrat de la DNA Ploiești ar fi "adoptat un comportament inadecvat în cadrul unor discuţii purtate într-un birou din incinta sediului Parchetului, în timpul programului de lucru‚ în afara cadrului legal care reglementează activitatea de urmărire penală, în condiţiile în care procurorul cercetat nu reprezenta interesele Ministerului Public şi a manifestat o atitudine agresivă faţă de unul dintre participanţii la discuţie, sugerând inclusiv existenţa unor date care ar justifica efectuarea de cercetări penale faţă de acesta", potrivit motivării acțiunii disciplinare.
Mai mult, Inspecția Judiciară notează că "procurorul cercetat a solicitat unui alt procuror, în prezenţa unui martor, a unui avocat şi a unui jurnalist, informaţii cu privire la conţinutul unor interceptări dintr-un dosar pe care acesta din urmă îl instrumenta".
Acţiunea disciplinară a fost înaintată Secţiei pentru procurori în materie disciplinară a Consiliului Superior al Magistraturii, care va decide cu privire la răspunderea magistratului în cauză. Alte două astfel de acțiuni au fost întreprinse de IJ în martie, respectiv aprilie, tot față de Mircea Negulescu. Printre altele, atunci a fost vorba despre "nerespectarea îndatoririi de a se abţine atunci când judecătorul sau procurorul ştie că există una din cauzele prevăzute de lege pentru abţinerea sa", "încălcarea standardelor de conduită impuse magistraţilor", "implicarea sa în desfăşurarea unor activităţi care, prin natura lor, pot crea îndoieli în rândul opiniei publice cu privire la obiectivitatea, independenţa, imparţialitatea şi integritatea magistratului procuror", " aprecieri defăimătoare la adresa procurorilor învestiţi cu soluţionarea unor cauze penale" sau despre faptul că "a dezvăluit date din dosare penale".

Back To Top