Categorie: Actual

Mii de cadre didactice vor încerca, anul acesta, să obțină un post în învățământ. În jur de 1.000 vor participa la examenul din Prahova, iar concurența se anunță destul de mare, deoarece catedrele sunt cam puține.

 

Luni, pe 22 mai, este ultima zi în care cadrele didactice pot depune dosarele de înscriere la titularizarea din acest an, urmând ca joi, pe 25 mai, ei să participe la validarea cererilor, etapă obligatorie în sensul că un candidat care absentează se va alege cu solicitarea anulată.
Inspecțiile la clasă sunt programate în perioada 30 mai - 10 iunie, iar examenul scris este programat pe 12 iulie.
Candidații care vor obține medii de cel puțin 7 vor putea opta pentru ocuparea unor posturi de titular, adică pe perioadă nedeterminată, și vor fi repartizați în ședință publică pe 26 iulie, la o zi după anunțarea rezultatelor finale.
Datele publicate de Ministerul Educației arată că în județ sunt scoase la concurs, anul acesta, 183 de posturi pe perioadă nedeterminată, 570 pe perioadă determinată și aproape 850 de posturi incomplete.

Back To Top