Tribunalul Prahova a decis, la finalul săptămânii trecute, să prelungească până la începutul lunii august interdicția de dizolvare sau lichidare a firmelor Asesoft International și Teamnet International, persoane juridice având calitate de inculpați în unul dintre dosarele fostului deputat de Prahova, Sebastian Ghiță.
Așa cum se precizează pe portalul instanțelor de judecată, magistrații Tribunalului Prahova au decis să admită "propunerea formulată de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Direcţia Naţională Anticorupţie – Serviciul Teritorial Ploieşti, şi în consecinţă: Dispune prelungirea măsurii interdicţiei iniţierii procedurii de dizolvare sau lichidare a inculpatelor SC ASESOFT INTERNATIONAL S.A., şi SC TEAMNET INTERNATIONAL S.A., pentru o durată de 60 de zile, începând cu data de 6 iunie 2017 până la data de 4 august 2017, inclusiv. În baza art. 275 alin 3 – Codul de procedură penală, cheltuielile judiciare avansate de către stat rămân în sarcina acestuia. Onorariul apărătorului din oficiu al inculpatei Asesoft International SA, în cuantum de 260 lei, se va avansa din fondurile Ministerului Justiţiei. Soluţia se comunică inculpatelor, Ministerului Public şi Oficiului Naţional al Registrului Comerţului".
Hotărârea, pronunțată vineri, nu este definitivă și poate fi contestată în termen de 24 de ore de la comunicare.
DNA Ploiești a dispus, pe 29 martie, punerea în mișcare a acțiunii penale împotriva inculpatelor persoane juridice S.C. Asesoft International S.A și S.C. Teamnet International S.A. pentru săvârșirea infracțiunilor de complicitate la trafic de influență în formă continuat și spălare a banilor în formă continuată, reamintesc anchetatorii.