Elevii și părinții pot răsufla ușurați. Oficial, boicotarea finalului de an școlar și întreruperea Bacalaureatului ies din discuție, după ce liderii Federației Sindicatelor Libere din Învățământ au anunțat că nu se întrunesc condițiile pentru declanșarea grevei generale.
În comunicatul remis luni dimineață, reprezentanții FSLI arată că "în urma centralizării datelor primite de la sindicatele afiliate, reiese că 45,67% din totalul membrilor de sindicat FSLI au spus «DA» pentru grevă generală, începând cu data de 12 iunie 2017". Prin urmare, deși un număr de 27 de sindicate au avut între 50% și 86% opțiune pentru această formă de protest, "nu sunt întrunite condițiile legale de a declanșa greva generală la nivelul tuturor sindicatelor afiliate la FSLI".
Județul Prahova s-a numărat printre cele în care un număr mare de sindicaliști au fost în favoarea declanșării protestului. Potrivit liderului sindicatului "Școala Prahovei", Ion Duță, 79,7% dintre cei care au participat la referendum au fost de acord cu greva. "S-a stabilit de la Început că începem protestul, indiferent de procentul județean, în funcție de rezultatele naționale. Dacă am intra numai două-trei județe în grevă generală, nu am obține nimic altceva decât revolta elevilor și a părinților, având în vedere că suntem în perioadă de examene. Nici nu putem să ne sacrificăm pentru o majoritate care a semnat că nu dorește grevă, deși își dorește să obțină acele beneficii pentru care protestăm", a declarat acesta.
"Faptul că nu sunt întrunite condițiile de declanșare a grevei generale nu înseamnă că salariații din învățământ sunt mulțumiți de Legea salarizării! Nemulțumirea lor este profundă! Încă o dată se demonstrează că, în ciuda faptului că sunt umiliți, dascălii pun pe primul plan interesul elevilor și nu doresc ca și aceștia să fie afectați. Este clar că guvernanților nu le pasă de personalul din învățământ, însă aceștia trebuie să ia în calcul faptul că protestele pot fi reluate după începerea anului școlar 2017 — 2018 și sperăm că ni se vor alătura atât elevii, cât și părinții acestora", au mai transmis și liderii centrali ai FSLI, prin comunicatul de luni dimineață.