Fostul deputat de Prahova Sebastian Ghiță, aflat în prezent în Serbia, ar fi trebuit să fie audiat de judecătorii din Prahova joi, pe 15 iunie, prin videoconferință, în dosarul Hidro Prahova, dar termenul acestei înfățișări a fost amânat.
Potrivit informațiilor publicate de portalul instanțelor de judecată, termenul de joi a fost preschimbat de instanță, videoconferința fiind reprogramată, astfel, pentru data de 22 iunie.
La finalul lunii mai, Tribunalul Prahova a înaintat către Ministerul Justiției, o cerere prin care a solicitat audierea, prin videoconferință, a lui Sebastian Ghiță, în dosarul în care DNA Ploiești solicita un nou mandat de arestare preventivă pe numele acestuia.
Este al doilea caz în această săptămână în care DNA Ploiești nu reușește să obțină mandatul solicitat pe numele lui Ghiță. La Tribunalul Prahova a fost vorba despre o amânare, în timp ce la Înalta Curte, în dosarul care-l vizează și pe fostul primar al Ploieștiului, Iulian Bădescu, judecătorii au pronunțat chiar o hotărâre, care însă nu este definitivă.