Améliorer activement la puissance masculine et n est pas seulement appelé cialis 10mg prix. La qualité européenne actuelle est peu coûteuse.

Categorie: Actual

Ministerul Sănătății a prezentat situația actualizată a stocurilor de vaccin, arătând că medicii de familie au obligația legală de a consilia părinții privind imunizările de rutină, asigurate prin programul Ministerului Sănătății în mod gratuit, pentru toţi copiii, dar şi asupra vaccinărilor recomandate, suplimentare, care nu sunt gestionate de Ministerul Sănătății. Pe de altă parte, în mai multe județe, serurile lipsesc din cabinete.

 


"Pentru anul în curs, Ministerul Sănătății a realizat toate demersurile legale și administrative necesare în scopul derulării în condiții optime a Programului Naţional de Vaccinare. La momentul actual, sunt încheiate contracte de furnizare pentru cinci din cele șapte vaccinuri din schemă de imunizare: BCG, hepatitic B pediatric, ROR, hexavalent, tetravalent, cu asigurarea cantităților necesare pentru întregul an. Conform contractelor agreate, până la mijlocul lunii iulie 2017, vor fi livrate către medicii de familie, prin intermediul direcțiilor de sănătate publică județene şi a Municipiului Bucureşti, următoarele tranșe de vaccinuri 520.800 doze de vaccin BCG; 235.000 doze de vaccin hexavalent; 333.810 doze de vaccin ROR", se arată într-un comunicat al MS.
Pentru vaccinul ROR, livrarea se va realiza de către furnizor direct la sediul direcțiilor de sănătate publică județene şi a Municipiului Bucureşti, iar conform estimărilor oficiale, aceste doze vor fi suficiente pentru acoperirea necesarului de vaccin pentru minimum 6 luni, urmând ca, în funcţie de rata de consum din fiecare judeţ, cantitățile să fie suplimentate. Pentru vaccinurile tetravalent şi hepatitic B, livrările de vaccin se vor realiza începând cu luna august. În prezent, în maternități se realizează vaccinarea antihepatită B pentru copii născuți de mame cu hepatită B (care au antigen HBs pozitiv), existând un număr de 7.000 doze de vaccin hepatitic B pediatric cu această destinație, la nivelul maternităților şi a direcțiilor de sănătate publică județene.
Potrivit MS, la începutul lunii iunie, la nivel național, existau următoarele cantități de vaccinuri:
Vaccin hepatitic B – 3.905 doze la maternități şi 3276 doze la nivelul DSP judeţene;
Vaccin BCG – 43.560 doze la maternități şi 156.820 doze la nivelul DSP judeţene;
Vaccin hexavalent – 29.223 la cabinetele medicilor de familie şi 13.477 doze la DSP judeţene;
Vaccin tetravalent – 38274 doze la cabinetele medicilor de familie şi 12.909 doze la DSP judeţene;
Vaccin ROR – 61.1184 doze la cabinetele medicilor de familie şi 48.707 doze la DSP judeţene;
Vaccin dT (diftero-tetanic) – 7.682 doze la cabinetele medicilor de familie şi 462 doze la DSP județene.
Cu aceste cifre în față, oficialii din Ministerul Sănătății atacă articolele presă potrivit cărora serul diftero-tetanic nu este de găsit în mai multe județe. Aceștia se referă la o "așa-zisă lipsă" de vaccin și spun că "Ministerul Sănătății și-a îndeplinit obligația legală de a pune la dispoziția medicilor de familie și a direcțiilor județene de sănătate publică un număr de peste 8.000 de doze de vaccin dT (diftero-tetanic). În eventualitatea în care aceste doze nu vor fi folosite în mod corespunzător, în beneficiul imunizării, Ministerul Sănătății va folosi toate instrumentele și pârghiile legale pe care le are la dispoziție pentru a remedia apariția unor astfel de nereguli".
Precizările sunt făcute în contextul în care, în județul Prahova, tocmai conform situațiilor prezentate de autorități, prin Institutul Național de Sănătate Publică, la momentul de referință indicat în comunicatul MS existau fix 22 de doze din acest vaccin, iar în alte județe, precum Constanța, Vaslui, Covasna sau Ilfov, nici măcar o singură doză.
Acest tip de vaccin se administrează copiilor în vârstă de 14 ani şi reprezintă o vaccinare suplimentară – de rapel – pentru reîmprospătarea memoriei imunologice de a proteja organismul împotriva infecției prin difterie şi tetanos. Acest rapel se poate realiza pe parcursul întregului an la cabinetele medicilor de familie.
"Dorim să reasigurăm publicul că Ministerul Sănătății monitorizează cu atenție ca regulile, procedurile și termenele să fie respectate de către toți cei implicați în Programul Național de Vaccinare. De asemenea, facem un apel către colegii noștri, medici de familie, personal sanitar, să fie alături de noi și de copii și părinți în derularea cu succes a campaniilor de imunizare", transmite, totuși, Ministerul Sănătății.

 

Back To Top