Fostul deputat de Prahova Sebastian Ghiță nu va fi audiat nici joi, pe 6 iulie, de judecătorii Tribunalului Prahova.
Termenul din 6 iulie ar fi fost al treilea dat de instanță pentru audierea fostului parlamentar prin videoconferință, însă nici de această dată procedura nu va avea loc, din cauza „imposibilităţii comunicate de instanţa din Serbia", după cum se arată într-un comunicat al Tribunalului.
Astăzi ar fi trebuit să aibă loc, la Ploiești, audierea lui Ghiță într-un dosar în care procurorii cer arestarea preventivă a acestuia, în legătură cu o speță celebră, de fraudă din fonduri europene. În dosarul Hidro mai apar Iulian Herțanu, cumnatul fostului premier Victor Ponta, Mircea Cosma, fost președinte al CJ Prahova, și Vlad Cosma, fiul acestuia din urmă și fost deputat PSD de Prahova.