Cel puțin două zile de caniculă anunță, luni, meteorologii din cadrul ANM, care au și emis o avertizare cod galben.
Atenționate este valabilă deja și rămâne în vigoare și marți, pe 11 iulie. "În cursul zilelor de luni și marți, valul de căldură se va extinde, iar disconfortul termic va fi în accentuare în vestul și local în sudul și centrul țării, unde indicele temperatură-umezeală (ITU) va atinge pe arii relativ extinse pragul critic de 80 de unităţi și local îl va depăși ușor. Luni temperaturile maxime se vor situa frecvent între 33 și 36 de grade, mai ridicate - spre 37...38 de grade - în Banat, sudul Crișanei și vestul Olteniei. Marți valorile termice diurne vor fi cuprinse între 34 și 37 de grade, izolat mai ridicate, în jurul a 38 de grade în Banat și vestul Olteniei. În intervalul menționat, temperaturile minime nocturne se vor situa, local, peste 20 de grade", se arată în mesajul ANM.
Pe de altă parte, nu scăpăm nici de fenomene violente. În partea de nord-vest a țării, luni și marți, vor fi intervale cu instabilitate atmosferică temporar accentuată. În cursul zilei de miercuri, disconfortul termic se va menține ridicat în regiunile sudice și sud-estice, în timp ce în restul teritoriului se vor semnala frecvent manifestări specifice instabilității atmosferice, mai prognozează meteorologii.