Urșii își fac din ce în ce mai des simțită prezența în zonele populate din județul Prahova. În ultima perioadă, jandarmii au avut peste 50 de intervenții, în 14 localități, pentru îndepărtarea animalelor sau pentru eliberarea lor din capcane.
Inspectoratul de Jandarmi Județean "Colonel Alexandru Enescu" Prahova a efectuat peste 52 de intervenții în Prahova, pentru îndepărtarea ușilor sau eliberarea din capcane. Astfel de acțiuni s-au derulat, în ultima perioadă, la Bușteni, Breaza - Nistorești, Sinaia, Comarnic, Azuga, Slănic, Măneciu - Cheia, Iordăcheanu, Telega, Șotrile, Valea Doftanei, Brebu, Bertea și Secăria, potrivit unui bilanț comun prezentat miercuri de IJJ și Prefectura Prahova. Numai în ultimele 24 de ore au existat șapte asemenea acțiuni.
"În ultima perioadă au fost înregistrate numeroase probleme cauzate de carnivore mari, îndeosebi exemplare de urși, incidente de natură a pune în pericol sănătatea și integritatea locuitorilor, precum și un număr ridicat de pagube produse de aceste animale sălbatice în județ. Au fost semnalate atacuri asupra locuitorilor, asupra animalelor domestice cât și pagube în gospodării. Acestea s-au produs atât în timpul zilei, cât și în timpul nopții, animalele sălbatice apărând și în intravilanul localităţilor", subliniază autoritățile județene, anunțând că, în aceste condiții, echipe mixte formate din reprezentanți ai Inspectoratului de Jandarmi Județean, în colaborare cu reprezentați ai ocoalelor silvice și Fondului Cinegetic, patrulează în zonele în care au fost înregistrate incidente.
"Administraţiile locale prahovene și-au exprimat îngrijorarea cu privire la frecvența acestor incidente și, împreună cu serviciile publice deconcentrate cu atribuții în domeniu, monitorizează permanent aceste evenimente. Recomandăm cetățenilor prahoveni, cât și turiștilor să se informeze și să evite deplasările în păduri, zone împădurite, trasee montane nemarcate, din localitățile mai sus menționate sau limitrofe acestora, iar în cazul în care acestea totuși se efectuează, să țină cont de recomandările specialiștilor. În situația în care se observă prezența unor carnivore mari cetățenii sunt rugați să sune la numărul de urgență 112", a avertizat Prefectura Prahova.