Casa Regală a României este în doliu, după decesul dr. Gabriela Duda, mama Principelui Radu.
Anunțul oficial a fost făcut luni, de Familia Regală, printr-un comunicat de presă. "Altețele Lor Regale Principesa Moștenitoare Margareta, Custodele Coroanei române, și Principele Radu anunță cu nespusă durere trecerea la cele veșnice a dr. Gabriela Duda, mama Principelui Radu. Gabriela Duda ne-a părăsit la miezul nopții trecute, internată fiind la un spital din Iași. Altețele Lor Regale, ca și fratele Principelui Radu, profesorul asociat doctor Gabriel-Dan Duda, au sosit la Iași în primele zile ale lunii curente", menționează sursa citată, potrivit căreia, în ultimele 30 de zile, Gabriela Duda s-a aflat într-o stare foarte gravă, iar în ultimii trei ani a luptat cu un diagnostic necruțător.
Custodele Coroanei și Principele Radu, alături de fratele principelui și de familia sa, vor lua parte la înmormântarea mamei lor în orașul Bârlad, la Cimitirul Mare, acolo unde își dorm somnul de veci ultimele trei generații ale familiei Duda, mai arată comunicatul Casei Regale.
În urma nefericitului eveniment, Principele Radu a anunţat acțiunile pe care le avea programate în această perioadă, inclusiv lansarea de carte și sesiunea de autografe care ar fi trebuit să se desfășoare la Ploiești marți după-amiază.
Gabriela Constandache s-a născut la 6 martie 1938 la Bârlad, unul dintre cei șapte copii ai Mariei Stoica și ai lui Panait Constandache. A absolvit Universitatea de Medicină și Farmacie din Iași în anul 1961 și a urmat o eminentă carieră medicală. A fost medic de țară, apoi medic specialist de laborator, cu specialitatea microbiologie. A servit medicina românească timp de mai bine de patru decenii.
Gabriela Constandache s-a căsătorit cu profesorul doctor Rene Duda în anul 1957, acum exact șaizeci de ani. Au avut doi fii, pe Principele Radu al României, născut la 7 iunie 1960 la Iași, și pe medicul Gabriel-Dan Duda, profesor asociat la Universitatea Harvard din Statele Unite ale Americii, născut la 16 iunie 1968, la Iași. Rene Duda a decedat în anul 1999.