Améliorer activement la puissance masculine et n est pas seulement appelé cialis 10mg prix. La qualité européenne actuelle est peu coûteuse.

Categorie: Actual

sentintaGheorghe Ştefan, fostul primar al municipiului Piatra Neamţ, a fost eliberat condiţionat. Magistraţii Tribunalului Prahova au respins contestaţia procurorilor DNA la sentiţa anterioară de eliberare pronunţată de Judecătoria Ploieşti.

 

"Respinge ca neîntemeiată contestaţia formulată de DNA– Serviciul Teritorial Ploieşti împotriva sentinţei penale nr. 2098 din data de 18 august 2017 a Judecătoriei Ploieşti. Cheltuielile judiciare rămîn în sarcina statului. Definitivă", au transmis reprezentanţii Tribunalului Prahova.

 

"Aşa cum reiese din caracterizarea depusă la dosarul cauzei, pe întreaga durată a executării pedepsei condamnatul a avut un comportament pozitiv în sensul că nu a fost sancţionat disciplinar şi a fost recompensat o dată, a participat la activităţi lucrative (13 zile câştig) şi la activităţi socio-educative (21) astfel că instanţa apreciază că acesta s-a îndreptat şi se poate reintegra însocietate, iar liberarea anticipată nu prezintă niciun pericol pentru colectivitate" se arată în motivarea Judecătoriei Ploieşti.

Gheorghe Ştefan a primit o pedeapsă de 1.278 de zile de detenţie, din care a executat 297de zile la care se adaugă 235 de zile de arest preventiv şi 13 zile considerate ca executate ca urmare a muncii prestate.

Back To Top