Venirea sezonului rece aduce, în fiecare an, o creştere a furturilor de material lemnos, pusă pe seama faptului că familiile cu venituri reduse încearcă să găsească, uneori furând de la vecini sau din păduri publice, o modalitate de încălzire a locuinţelor. Tot în această perioadă, pe lângă atenţia sporită la transporturilor de material lemnos, poliţiştii au efectuat şi verificări la depozitele de profil.
Agenţii de la Serviciul de Ordine Publică din cadrul Inspectoratului Judeţean de Poliţie Prahova au fost în control, în această săptămână, la mai multe depozite de material lemnos din comunele Iordăcheanu şi Blejoi. Pentru neregulile constatate, aceştia au aplicat mai multe sancțiuni contravenționale, în valoare totală de aproape 30.000 de lei, potrivit unui comunicat de presă transmis de IJP Prahova.
În urma verificărilor efectuate la o societate comercială din localitatea Valea Cucului, au constatat o diferență de 16,73 metri cubi cherestea, între stocul faptic și cel scriptic. Nu este singura neregulă constatată. Oamenii legii au descoperit şi că erau comercializate materiale de construcții, în valoare de 1.396,25 lei, fără a emite bonuri fiscale, precum și faptul că pentru cheresteaua oferită spre vânzare nu erau expuse la loc vizibil prețurile practicate.
Față de cele constatate, s-a luat măsura sancționării contravenționale, cu o amendă în cuantum de 27.500 lei, precum și măsura complementară a confiscării valorice a cantității de 16,73 m3 cherestea rășinoase (în valoare de 8.984 lei), precum și a sumei de 1.396,25 lei.